Problema alunecărilor de teren din oraşul Breaza a constituit, recent, subiectul unei interpelări adresate de către deputatul PNL Mircea Roşca, ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb. Concret, deputatul i-a solicitat ministrului sprijin pentru includerea în bugetul de stat pentru anul 2014 a unor sume destinate lucrărilor de consolidare a terenurilor din această zonă. “Având în vedere că, în ultimii ani, în localitatea Breaza s-au produs nenumărate inundaţii şi ruperi de mal, provocate, în primul rând, de lipsa corectării torenţilor ce descarcă apele de pe versanţii dealurilor şi deversează în râul Prahova, precum şi alunecări de teren, este nevoie de promovarea unui set de măsuri care să reducă impactul negativ al acestor ape asupra solului şi care să înlăture pericolul producerii de inundaţii în zonă”, şi-a justificat deputatul liberal solicitarea. Acesta susţine că, pentru înlăturarea efectelor negative, la Breaza se impun unele lucrări pentru amenajarea torenţilor şi a cursurilor de apă, dar şi pentru consolidarea malurilor care vor împiedica, astfel, alunecările de teren. În context, acesta a enumerat şi zonele unde ar trebui să se intervină, respectiv la torenţii Valea Câmpului şi Şipot – care necesită lucrări de corectare, dar şi în cazul pârâului Târsa, care trebuie regularizat pe o lungime de aproximativ 2,5 km. În ceea ce priveşte alunecările de teren, parlamentarul prahovean a menţionat că zonele unde s-au produs sunt identificate inclusiv în documente, respectiv în “Hărţile de risc la producerea alunecărilor de teren în oraşul Breaza”, acestea fiind: str. Colinei – pct. Goran, str. Mureşului – pct. Aichel,str.Tudoseşti-pct.Maier Bugan, str. Plt. Rădulescu – punctele Nanu, Aelenei şi Banu, str. Miron Căproiu, str. Ştefan cel Mare, str. Valea Morii, str. Şcolii şi Str. Daliilor – cartier Podu Corbului, Str. Căprioarelor, cartier Frăsinet, Str. Libertăţii.
Intervenţia deputatului Mircea Roşca pentru alocarea de fonduri localităţii Breaza nu este însă singulară. După cum ne-a confirmat, recent, subprefectul Rodica Paraschiv, şi Instituţia Prefectului Prahova, pe baza unor documente justificative, a solicitat alocări financiare atât anul trecut – din fondul de rezervă al Guvernului, cât şi anul acesta – de la Fondul de solidaritate al UE, ambele demersuri nefiind, din păcate, încununate de succes. În acest context, pentru că trebuia găsită o rezolvare a problemei alunecărilor de teren din Breaza, în baza unor parteneriate încheiate cu autorităţile locale, Consiliul Judeţean Prahova a alocat, în mai multe tranşe, fonduri. Astfel, sume de ordinul a zeci de mii de lei au fost daţi pentru consolidarea străzii Mureşului, dar şi pentru reabilitarea mai multor drumuri locale din această localitate.
N.DUMITRESCU














