La maternitatea din Ploieşti, director medical interimar

La Spitalul de Obstetrică-Ginecologie din Ploieşti a fost desemnat un nou director medical interimar, după ce acum câteva zile fostul director şi-a dat demisia. Astfel, până la ocuparea funcţiei vacante prin concurs, noul director interimar este dr. Oana Ghiculescu, medic primar obstetrică-ginecologie. ,,Noul director medical va ocupa funcţia aceasta în baza unui contract de management până la organizarea concursului, iar termenul maxim legal pentru interimat este de 120 de zile”, ne-a declarat, ieri, Fabioara Ionescu, administratorul public al judeţului Prahova. Potrivit interlocutoarei noastre, fostul director medical al maternităţii, respectiv dr. Iuliana Bîlgă, şi-a dat demisia ,,din motive personale’’.

O nouă campanie de testare a glicemiei

Asociaţia Diabeticilor din Prahova va organiza o nouă campanie de testare a glicemiei şi măsurare a tensiunii arteriale. Acţiunea se va desfăşura mâine, 1 noiembrie, la Centrul de Informare şi Recreere pentru pensionari din cartierul Mihai Bravu, între orele 9-10:30. Campania va fi organizată cu sprijinul Primăriei Ploieşti, Şcoala Postliceală Sanitară “Regina Maria de România” şi Asociaţia Sahaja Yoga România. Totodată, trebuie precizat că această campanie nu se adresează doar pensionarilor, ci tuturor persoanelor care doresc testarea glicemiei, indiferent de vârstă sau statut social.

Mâine se deschide Festivalul Ţuicii la Vălenii de Munte

Cea de-a XVI-a ediţie a Serbărilor Toamnei şi a Festivalului Ţuicii de la Vălenii de Munte va fi deschisă mâine, 1 noiembrie 2013, evenimentele fiind organizate de Primăria şi Consiliul Local al oraşului. Sărbătorirea recoltei, a toamnei şi a ţuicii de Văleni a devenit deja o tradiţie a începutului de noiembrie la Vălenii de Munte. Astfel, timp de trei zile, în piaţa oraşului, producătorii, comercianţii şi meşteşugarii îi vor îmbia pe cei prezenţi cu produsele lor autentice. Nu vor lipsi nici muzica şi voia bună, la care se vor adăuga spectacole surpriză şi jocuri de lumini. Printre cei care vor concerta la Văleni se numără Ana Maria Pătrăşcioiu, Grigore Gherman, Nemuritorii, Petrică Mâţu Stoian, DJ Rynno feat Sylvia, Anna Lesko, Adriana Deaconu, Dana Dobre, Constantin Enceanu, Matilda Pascal Cojocăriţa, Ami, Compact, Angelica Bălaşa, Dan Ardelean, Maria Ionescu Căpitănescu, Angela Rusu, Anda Adam, Antonia.