Poliţiştii prahoveni au reţinut, ieri, trei suspecţi de comitere a infracţiunilor de evaziune fiscală cu cereale, aceştia urmând să fie prezentaţi judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.
Aceştia au fost ridicaţi luni, în urma unor descinderi în Ploieşti şi Brazi.
După extinderea cercetărilor, a reieşit că, începând cu anul 2011 şi până în prezent, prin intermediul a trei societăţi comerciale, cinci suspecţi au creat un circuit comercial fictiv, înregistrând în evidenţa contabilă operaţiuni comerciale nereale pentru a ascunde provenienţa reală a bunurilor tranzacţionate şi pentru a se sustrage de la plata impozitului pe profit.
Totodată, aceştia au solicitat şi rambursarea nelegală a TVA aferentă unora dintre aceste tranzacţii şi nu au înregistrat în evidenţa contabilă toate operaţiunile comerciale desfăşurate, prejudiciind astfel bugetul de stat cu o sumă mult mai mare decât se credea. Astfel, dacă iniţial, prejudiciul estimat de anchetatori era de aproximativ un milion de lei, ieri acesta a fost anunţat ca fiind de 2.500.000 de lei.
Reamintim că luni, 28 octombrie 2013, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu poliţiştii Serviciului de Ordine Publică şi Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Prahova, au efectuat şapte percheziţii în Ploieşti şi localitatea Brazi.
Percheziţiile au vizat şapte persoane suspectate de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prin neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale ilicite.
Cei în cauză sunt suspectaţi că, începând cu anul 2011, ar fi desfăşurat operaţiuni ilicite cu cereale şi produse cerealiere, creând astfel un prejudiciu de peste un milion de lei.
În urma percheziţiilor au fost ridicate înscrisuri şi sisteme informatice ce constituie probe în documentarea activităţii infracţionale.
(F.T.)













