Fostul agent principal de poliţie Constantin Cojanu, de la Poliţia Slănic, trimis în judecată de procurorii DNA, în luna februarie 2013, pentru trafic de influenţă, va rămâne în spatele gratiilor, în stare de arest preventiv. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, instanţa care a preluat dosarul după condamnarea decisă de magistraţii Tribunalului Bucureşti (în procesul de fond), au respins cererea de eliberare din arest preventiv a poliţistului şi a altor doi inculpaţi din acelaşi dosar.
În vara acestui an, la doar câteva luni de la trimiterea în judecată, instanţa de fond l-a condamnat pe Constantin Cojanu, agent principal de poliţie în cadrul IPJ Prahova, la patru ani, respectiv cinci ani de închisoare pentru săvârşirea celor două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, pentru care a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Contopind cele două pedepse, magistraţii Tribunalului Bucureşti au hotărât ca poliţistul prahovean să execute pedeapsa cea mai grea – de cinci ani închisoare, plus interzicerea unor drepturi pentru o perioadă de patru ani după executarea pedepsei principale. Din anii de închisoare, se vor deduce lunile de arest preventiv, adică de la trimiterea fostului poliţist după gratii (28 ianuarie 2013) şi până la data pronunţării sentinţei instanţei de fond.
Tot prin sentinţa dată de magistraţii bucureşteni de la instanţa de fond, s-a dispus şi confiscarea de la inculpat a sumei de 230.000 de euro, echivalent în lei la data achitării debitului şi obligarea acestuia la plata sumei de 2400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.