Mâine, în cadrul Complexului ROMEXPO Bucureşti, se va deschide cea de-a 18-a ediţie a Târgului internaţional de produse şi echipamente din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INDAGRA, care se desfăşoară în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2013. La acest important eveniment vor fi prezenţi, cu standuri proprii, şi apicultori, producători de vinuri sau crescători de animale din judeţul Prahova. Ministerul Agriculturii va fi prezent în Pavilionul C1, unde vor fi amplasate standurile agenţiilor şi autorităţilor din subordinea sa. Aici, experţii ministerului îi aşteaptă pe fermierii interesaţi să afle mai multe informaţii despre accesarea şi întocmirea corectă a documentelor specifice proiectelor cu finanţare europeană din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală sau Programul Operaţional pentru Pescuit, despre posibilităţile de garantare a creditelor pentru cofinanţarea acestor proiecte prin Fondul de Garantare a Creditului Rural etc. La fel ca şi în ediţiile precedente, pe o suprafaţă de peste 120 mp, situată pe aleile centrale ale ROMEXPO, vor fi amplasate standuri ale producătorilor de produse tradiţionale proveniţi din toate zonele ţării. Apicultura va fi reprezentată de un număr de 14 standuri, unde se vor face degustări de miere, iar în ultima zi a târgului (duminică, 3 noiembrie, ora 10.00) va fi organizat concursul „Tânărul apicultor”. În acelaşi timp, un spaţiu distinct în cadrul târgului le este rezervat şi asociaţiilor crescătorilor de animale de mare valoare genetică. Astfel, vor fi expuse peste 120 de bovine din rasele Holstein, Bălţată Românească tip Simmental, Bălţată cu Negru Românească, Brună, Sură de Stepă, dar şi rase de bovine de carne importate: Blanc Bleu Belge, Charolais, Aberdeen Angus, precum şi metişi ai acestora cu rasele locale. Alături, într-un cort cu o suprafaţă de 630 mp, vor fi expuse peste 20 de capete de ovine şi caprine, atât din rase româneşti (Merinos de Palas, Ţigaie, Ţurcană), cât şi rase ameliorate pentru producţia de carne Suffolk şi metişi ai raselor locale cu rase de carne. Specia cabaline va fi reprezentată cu un număr de 12 boxe, unde vor fi prezentaţi cai de rasă ai Regiei Naţionale a Pădurilor – ROMSILVA, dar şi ai crescătorilor particulari: Pur Sânge Arab, Pur Sânge Englez, Lipiţan, Huţul, Calul Românesc de Sport, Semigreul Românesc ş.a. Ca în fiecare an, spre încântarea copiilor, şi nu numai, vor fi organizate concursuri pentru desemnarea celor mai frumoase exemplare de animale, parada exemplarelor câştigătoare, precum şi vânzări prin licitaţie cu strigare şi alte evenimente atractive pentru miile de vizitatori.
C. DUMITRU














