Potrivit unei informări de presă, societatea de Gospodărire Urbană Ploieşti SRL, prin personalul specializat, a derulat, săptămâna trecută, activităţi de reamenajare a zonei de intrare în municipiu (Bd. Bucureşti). Acestea au constat în refacerea spaţiului verde prin plantare de material dendrologic (ienupăr, molid, gard viu), semănare gazon şi amenajări cu piatră ornamentală. Totodată, au fost derulate lucrări de reabilitare a catargelor şi a elementelor aferente (înlocuire rulmenţi şi vopsirea catargelor, înlocuirea steagurilor deteriorate). De asemenea, în zonă a fost amplasat un proiector pentru a scoate în evidenţă, pe timp de noapte, stema ansamblului arhitectural peisagistic din perimetrul menţionat mai sus. Totodată, SGU Ploieşti şi Asociaţia „Mai Mult Verde” şi Cosmote au derulat, pe 26 octombrie a.c., activităţi de completare cu puieţi de stejar, paltin, frasin, salcâm mic, cireş pădureţ şi zămoşiţă a celor 15 hectare de pădure din cadrul proiectului de creare a perdelelor verzi pe Centura de Est a oraşului. La acţiune au participat 120 de voluntari, printre aceştia aflându-se atât conducerea, cât şi angajaţi ai societăţii, obiectivul fiind cel al plantării a aproximativ 9.500 puieţi. De altfel, acest proiect a fost demarat în parteneriat cu Asociaţia „Mai Mult Verde” încă din anul 2009. Proiectul de împăduriri de pe Centura de Est are drept scop îmbunătăţirea şi menţinerea într-o stare bună a mediului, cunoscându-se faptul că activităţile industriale din ultimii zeci de ani au avut ca rezultat o degradare a calităţii aerului şi a solului, zona menţionată anterior fiind una dintre cele mai poluate din municipiu.
C.D.















