Consilierii locali ploieşteni au aprobat, cu unanimitate de voturi, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru amenajarea Spitalului de Pediatrie în incinta fostului sediu Petrom din centrul Ploieştiului şi a parcării supraetajate care va fi ridicată în imediata apropiere a imobilului, pe strada Cuza Vodă.
Hotărârea aleşilor ploieştenilor vine ca urmare a avizului favorabil acordat de Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, în data de 10 octombrie 2013, precum şi a avizului favorabil al arhitectului-şef al municipiului Ploieşti, emis la 22 octombrie.
Pentru începerea amenajării spaţiilor pentru activitatea Spitalului de Pediatrie Ploieşti, după finalizarea studiului de fezabilitate, va urma depunerea documentaţiei în scopul organizării licitaţiei şi stabilirea societăţii de construcţii care va schimba interiorul fostului sediu Petrom în vederea organizării spaţiului pentru spitalul destinat copiilor.
Anul trecut, Primăria Ploieşti a preluat în proprietate de la OMV Petrom, cu titlu gratuit şi liber de sarcini, un teren în suprafaţă de 5.570 mp şi clădirea de 10 etaje aflate în zona centrală a oraşului, în faţa Catedralei „Sf. Ioan”. După ce va fi selectată şi firma de construcţii în urma organizării unei licitaţii, vor demara lucrările de amenajare a clădirii pentru desfăşurarea la standarde europene a activităţilor medicale destinate copiilor.
Structura Spitalului de Pediatrie ce se va amenaja în centrul municipiului va însemna înfiinţarea Secţiei Pediatrie I – care are prevăzute 20 de paturi de spital şi alte 5 paturi pentru internări de o zi, a Secţiei Pediatrie II (20 paturi de spital şi 5 paturi pentru internare de o zi), a Secţiei Chirurgie Ortopedie Pediatrică (20 de paturi de spital şi 5 paturi pentru internare de o zi), a Secţiei/compartimentului ORL (10 paturi de spital şi 5 paturi pentru internare de o zi), a Secţiei Unitate Primiri Urgenţe (12 paturi), a Blocului operator (patru săli operatorii pentru chirurgie pediatrică, ortopedie, ORL, chirurgie de o zi, endoscopie, bronhoscopie), a Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (16 paturi), a Secţiei imagistică/radiologie şi medicină nucleară, a Serviciului ambulatoriu, a Farmaciei şi a Serviciului de anatomie patologică.
V.STOICA














