Rând pe rând, foşti membri ai Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova ajung în faţa judecătorilor, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au sesizat conflictul de interese în care s-au aflat aceştia, după ce au semnat certificate de handicap permanent pentru rude apropiate.
După ce Viorica Oniga, fost preşedinte al comisiei respective, a fost judecată – la instanţa de fond – pentru că a eliberat certificate de handicap pentru fiul şi pentru soţul acesteia, iar un alt membru al aceleiaşi comisii, Ştefania Simona Baroian, a făcut acelaşi lucru pentru tatăl său, a venit rândul psihologului Ioana Borcan să aştepte decizia judecătorilor în privinţa conflictului de interese de care a fost acuzată de procurori.
Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au amânat, pentru marţi, pronunţarea în dosarul în care Ioana Borcan a fost trimisă în judecată pentru două infracţiuni de conflict de interese aflate în concurs real, după ce a participat – în calitate de membru al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova – la luarea deciziei privind încadrarea în grad de handicap a mamei sale, semnând certificatele de handicap şi documentele de evaluare medicală. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, „în cursul urmăririi penale, învinuita Borcan Ioana a recunoscut că a participat la luarea deciziei privind încadrarea în grad de handicap a mamei sale, susţinând că nu are calitate de funcţionar public şi nu avea obligaţia să se abţină”, fapt contestat de anchetatori, care au şi decis, de altfel, trimiterea în judecată a psihologului pentru conflict de interese.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.