
CERCURI CU SCANTEI
Au fost odata ca niciodata, niste cercuri din care daca nu ieseau scantei nu s-ar fi vorbit. Cam astfel se va spune, peste ani, cand cercurile de interese dibuite de presedintele Traian Basescu vor vedea lumina tiparului si vor fi cunoscute de cetateanul ametit de viteza cu care ele se-nvart acum. Asta-vara, cand de pe Dealul Cotrocenilor a fost aruncata peste Palatul Victoria, pentru prima data, formula magica a respectivelor figuri geometrice, premierul a sarit in sus, ca ars, solicitandu-i provocatorului exemple concrete si nu doar vorbe-n vant. Timpul a trecut, Traian Basescu a tacut malc, doar-doar i-o pica ceva in plasa-i tesuta din intrigi. Si iata ca, la ceas de iarna, cand crapa si… conductele de ger, primul cazut in plasa cercurilor de interese a fost ministrul Economiei – Codrut Seres, culmea, dupa scandalul ruso-ucrainean cu privire la pretul gazelor naturale. In hora a intrat si Romania deoarece importa gaze tot din Marea Rusie, iar cei care nu s-au ales cu nimic de pe urma negustoriei arata cu degetul spre fostii negociatori. Acestia, la randu-le, se vad striviti de anatema acelor cercuri de interese aruncate dinspre Cotroceni si se apara in fel si chip, cu speranta ca scanteile nu-i vor praji. Dar argumentele lor sunt persiflate, pur si simplu, de presedintele Basescu pe motiv ca „Romania plateste cel mai mare tarif pentru gazele naturale din import”. Si da-i cu zeflemeaua: „Nu ma intereseaza ce spune Codrut Seres!”
Si ar avea dreptate daca, intr-adevar, acele cercuri de interese se-nvart prin Ministerul Economiei si prin alte cabinete din Palatul Victoria.
Leon CHIRILA











