După ce i-a trecut deja un an de mandat, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, s-a gândit, în sfârşit, să-i pună la zid pe nelipsiţii speculanţi din pieţele agroalimentare. Într-o recentă întâlnire cu fermierii, acesta le-a spus că are în pregătire un proiect de lege care prevede accesul producătorilor în pieţele agroalimentare doar în baza unui card special, pentru a-i proteja de mafioţi. „Am dorit foarte mult să existe acest card, care se va introduce de anul viitor. În momentul în care cineva vine la piaţă, însoţit de certificatul de producător şi de atestatul eliberat de primărie şi vizat de asociaţia de producători, în care se arată că deţine, să spunem, cinci hectare de cartofi, acesta nu poate vinde în piaţă mai mult decât atât, şi numai cartofi”, a declarat Daniel Constantin.
Desigur, nu putem decât să salutăm ideea ministrului pe care, sincer vorbind, o aşteptam de multă vreme. Aşa cum aşteptăm ca şi certificatele de producător să fie eliberate, într-adevăr, potrivit legii. În mod normal, agentul agricol al primăriei este obligat să verifice în teren dacă legumele sau fructele specificate în cerere, de către fermier, există în realitate şi abia după aceea să-i elibereze certificatul de producător. De cele mai multe ori însă, nu se întâmplă aşa. Mai mult, nu puţini samsari din pieţe au obţinut certificat de producător, contra cost, de la funcţionarii primăriilor. Astfel de anomalii sunt posibile şi pentru că, din cauza insuficienţei fondurilor, nenumărate primării au renunţat, în ultimii ani, la posturile de agent agricol şi, implicit, nici verificările pe teren amintite nu se mai fac. Ca să nu mai spunem că există şi suspiciunea unor înţelegeri între funcţionarii unor primării şi solicitanţii de certificate de producător.
C. DUMITRU














