Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de anumite stimulente financiare în măsura în care oferă un loc de muncă tinerilor, mai ales având în vedere faptul că, de săptămâna viitoare, vor intra în vigoare noile prevederi ale Legii nr. 250/2013, ce aduc completări la legislaţia existentă în privinţa sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Astfel, potrivit AJOFM Prahova, angajatorii pot beneficia de stimultente financiare în situaţia în care angajează în muncă absolvenţi, şomeri peste 45 de ani sau şomeri părinţi, unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri care în termen de trei ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile legale de pensionare (iar din 22.10.2013 vor beneficia de facilitate angajatorii care angajează şomeri care în termen de 5 ani de la data angajarii îndeplinesc condiţiile legale de pensionare), elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, ucenici, persoane cu handicap, precum şi, pentru prima dată, tineri cu risc de marginalizare socială.
Conform noilor prevederi legale care vor intra în vigoare de săptămâna viitoare, sunt definiţi legal, pentru prima oară, şomerii de lungă durată neindemnizaţi (peste 12 luni pentru persoane cu vârstă peste 25 de ani şi 6 luni în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani până la împinirea vârstei de 25 ani) şi tinerii până în 26 ani aflaţi în situaţii de risc de marginalizare socială.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.