Vremea capricioasă i-a îmbolnăvit pe români. Zeci de mii de oameni cu viroze respiratorii, pneumonii şi gripă au ajuns la spital. Numai într-o săptămână, peste 70.000 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit autorităţilor. Copiii mici sunt cei mai expuşi la îmbolnăvire în această perioadă.
Ultimele date ale Ministerului Sănătăţii arată că într-o singură săptămână s-au înregistrat peste 70.000 de cazuri de infecţii respiratorii, iar dintre acestea, aproape 12.000 au fost pneumonii, potrivit România TV. Cele mai multe s-au înregistrat în rândul copiilor cu vârste între 2 ani şi 4 ani.
Medicii recomandă câteva măsuri simple ca să nu ne îmbolnăvim. „Una dintre măsuri este să ne îmbrăcam corespunzător timpului de afară, asta ca să nu fie variaţii de temepratură mari ale organismului. De asemenea, putem să îi creştem rezistenţa prin administrarea de vitamine: vitamima C, A, E, zinc, seleniu, ca să avem rezistenţa contra virusului”, a spus medicul George Cuculici.
De asemenea, medicii le recomandă românilor să evite zonele aglomerate în această perioadă, ca să reducă riscul de îmbolnăvire.