Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat, recent, la nivel naţional, o acţiune tematică de control pentru a verifica modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a produselor de patiserie, a gogoşilor, a covrigilor, dar şi a produselor de panificaţie. Astfel, în total la nivelul ţării au fost verificaţi 700 de operatori economici, constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare, la un număr de 518 dintre aceştia. Cu această ocazie, la nivelul judeţului Prahova, comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Prahova au controlat 112 operatori economici din municipiul Ploieşti şi de pe raza judeţului, aplicându-se sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 155.000 lei. Totodată s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru 368 kg produse, în valoare totală de 2.367 lei.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.