Ministrul de Interne, Radu Stroe, şi şeful Poliţiei Rutiere au mers astazi la Palatul Victoria pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre prevederile noului Cod rutier. La discuţii a participat şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor, chemat pentru detalii privind contul unic în care vor fi vărsate sumele colectate din amenzi. După două ore de discuţii nu s-a ajuns la niciun acord.
Miercuri, Guvernul a amânat din nou adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenţii şi infracţiuni.
Ministerul de Interne a transmis că proiectul Codului Rutier va fi reprogramat pentru prima ședință de guvern de săptămâna viitoare, potrivit Romania TV.