• Instanţa a dispus şi confiscarea unui televizor, a unei sticle de whisky, a unui stilou de firmă şi a unei… icoane
Sorin Dobîrcianu, fost ofiţer SRI în anii ’90, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere de către magistraţii Tribunalului Prahova, acesta fiind judecat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. De asemenea, instanţa a dispus „punerea de îndată in libertate a inculpatului” de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de aceeaşi instanţă la data de 5 martie 2013, „dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză”.
Tot Tribunalul Prahova a dispus, de asemenea, confiscarea de la inculpat a următoarelor sume şi valori: suma de 3000 de lei (fiind incluse şi sumele de 1500 lei şi 100 euro, depuse în conturi în lei şi euro), primită ca urmare a săvârşirii infracţiunii, un televizor LCD şi un sistem Blu-Ray, ambele fabricate sub o marcă renumită, ochelari 3D, o icoană, o sticlă whisky Chivas Regal, un stilou Pierre Cardin. Judecătorii au mai hotărât, prin aceeaşi decizie, restituirea către inculpat a unui notebook aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova, precum şi obligarea inculpatului la achitarea a 10.550 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 10.000 de lei – cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală, conform unui borderou. Sorin Dobîrcianu are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei.
În luna martie a acestui an, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova anunţau, prin intermediul unui comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IJP, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au efectuat percheziţii domiciliare la persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Un ploieştean în vârstă de 45 de ani (n.n. – Sorin Dobîrcianu), sunau informaţiile date publicităţii, în primăvara acestui an, de reprezentanţii IJP Prahova, „în perioada ianuarie – martie 2013, a pretins că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Gărzii Financiare – Comisariatul General şi că îi poate determina pe aceştia să nu întocmească un act ce intra în atribuţiile lor de serviciu. Pentru acest lucru a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale din Bucureşti mai multe bunuri constând în ţigări, cafea, băuturi alcoolice, cu motivarea că acestea vor fi oferite şefilor celor care efectuau activitatea de control. Ulterior, la data de 7.02.2013, a pretins şi primit de la acelaşi administrator un televizor LCD, în valoare de 6.000 lei, iar la data de 12.02.2013, a primit de la acesta mai multe materiale de construcţie.
În cursul lunii februarie 2013, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui ofiţer de poliţie din cadrul IJP Prahova, pe care îl poate determina să soluţioneze favorabil o cauză instrumentată de acesta, a pretins şi primit de la persoana cercetată un produs Blu-Ray şi suma de 2.500 lei, cu motivarea că acestea vor fi oferite ofiţerului de poliţie”.
V.STOICA













