Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că niciun parlamentar PNL nu va mai putea depune propuneri legislative fără să aibă girul partidului, iar în cazul celor care au declaraţii calomnioase la adresa partenerilor din USL este posibilă excluderea din partid. Antonescu a susţinut că a existat o decizie la nivelul PNL, dar care a fost aplicată cu o “anumită largheţe” la nivelul conducerii partidului, respectiv că “niciun parlamentar liberal nu mai înaintează o iniţiativă legislativă importantă fără să o facă cunoscută conducerii grupurilor parlamentare şi forului de decizie politică al partidului“. Liderul PNL a precizat că parlamentarii liberali vor trebui să respecte pe viitor această decizie.
“Unui parlamentar care aparţine unui partid politic i se poate impune, şi i se va impune, de către partidul politic din care face parte, ca iniţiativele pe care le depune sau alte acte politice relevante, câtă vreme sunt făcute sub culorile politice ale partidului, să aibă girul politic al PNL”, a declarat Antonescu. El a exemplificat prin iniţiativa a doi parlamentari PNL de Bihor, care interzice exploatarea gazelor de şist, şi în cazul cărora liderul grupului parlamentar le va cere retragerea proiectului, deoarece nu are girul PNL. Totodată, Antonescu a mai declarat: “Vom avea o atitudine cât se poate de intransigentă cu toţii faţă de declaraţii pe care unii colegi de-ai noştri le fac. Putem avea polemică, dar trebuie să avem şi faţă de aliaţii noştri şi, în general, declaraţii cuviincioase şi în orice caz nu putem să ne permitem declaraţii calomnioase. Dacă acest lucru se va mai întâmpla, eu vorbesc pentru PNL, cel care o va face nu va mai fi coleg cu noi”.














