• Pe ultimul loc figurează cei până la 29 de ani
La sfârşitul lunii august 2013, în judeţul nostru existau 22.769 de societăţi comerciale „active”, în scădere cu 11.076 de firme faţă de finele lunii mai 2013, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). De aici se poate trage concluzia că efectele crizei economico-financiare, începută cu câţiva ani în urmă, încă sunt puternic resimţite. Potrivit legii, sunt considerate „active”, din punct de vedere juridic, firmele înregistrate la ONRC care nu şi-au declarat suspendarea activităţii, din diverse motive, şi nu se află în niciuna din stările ce pot duce la pierderea personalităţii juridice.
Dincolo însă de această contracţie a sectorului economic – prezentă nu doar în Prahova, ci la nivelul întregii ţări – la cererea mediului de afaceri din România, dar şi a presei de specialitate, reprezentanţii ONRC ne oferă şi o statistică în premieră naţională. Aceasta se referă nu doar la numărul asociaţilor/acţionarilor din cadrul societăţilor comerciale existente în fiecare judeţ, ci şi la structurarea acestora pe categorii de vârstă. Astfel, în cazul concret al Prahovei, de activitatea celor 22.769 de societăţi comerciale „active”, în momentul de faţă, răspund 36.733 de asociaţi/acţionari persoane fizice. În ceea ce priveşte vârsta acestora, cei mai mulţi, respectiv 10.779 de persoane ( 29,34 la sută, adică aproape o treime din total), au între 40 şi 49 de ani. Locurile următoare ale clasamentului sunt ocupate de către asociaţii/acţionarii cu vârsta între 30-39 de ani, respectiv 9.965 de persoane (27,13 la sută), între 50 – 59 de ani, 7.299 de persoane (19,87 la sută), peste 60 de ani – 4.765 de persoane (12,97 la sută), iar pe ultimul loc figurează cei cu vârsta până la 29 de ani, adică 3.925 de persoane (10,69 la sută).
Pentru a vă face o imagine completă, din punctul de vedere al numărului asociaţilor/acţionarilor, mai notăm că Prahova figurează, într-un clasament naţional, undeva pe la mijloc, primele trei locuri fiind ocupate de către Municipiul Bucureşti (171.650 de persoane), urmat, surprinzător, de judeţele Călăraşi (35.537 de persoane) şi Timiş (32.986 de persoane). Per total, la sfârşitul lunii august a.c., în cele 711.601 societăţi comerciale „active” din România erau desemnaţi 1.133.393 de asociaţi sau acţionari, cei mai mulţi dintre aceştia (29 la sută) având vârsta între 30 şi 39 de ani, deci mai redusă decât în cazul Prahovei.
D. CONSTANTIN














