Figuriştii de azi dau din colţ în colţ, scăldând-o cum e mai bine să te nimereşti pe lume: înalt sau scund ?
Este evident că perpetuarea mijloacelor Inchiziţiei – ne referim aici la alungitorul de corp – ar fi scutit lumea modernă de întrebarea despre clauzele contractului de la Roşia Montană, dar ăsta-i ghinionul poporului român – Dan Şova.
Alura de prăjină poate da unui sat întreg speranţa că, în calitate de fiu al satului, poţi să scuturi zarzării, nucii, prunii, dar lumea se convinge repede că poţi trăi şi din ajutorul social.
Chiar dacă înaintaşii noştri insistau pe poveţe desuete, de genul să nu te dai niciodată ceea ce nu eşti, iar Codul Penal înfierează substituirea de calităţi oficiale, la sugestia Antenei 3, lumea foloseşte, pentru îmbrobodiri, accesorii înălţătoare. Sau, după cum există relantisoarele de viteză, se găsesc şi diminuatoare de înălţime.
Astfel, o tinichea legată de coadă poate atrage atenţia că soseşte unul mic şi-al dracu, pe care nu dai doi bani. În primă fază eşti tentat să-i zici “Băi, juma’ de buletin !”, dar după ceva timp îl laşi în plata Domnului. După povaţa “Pielea rea şi răpănoasă, ori o bate, ori o lasă”.
Evident, pe măsură ce trece vremea, stă în puterea subiectului să mai ajusteze ceva din înălţimea ameţitoare. Astfel, ăia înalţi pot umbla cocoşaţi, cu spinarea adusă în funcţie de locul acţiunii – la serviciu sau în faţa nevestii.
Complexul scunzimii – numit şi paranoia titirezistică – dispare abia după pubertate, când subiectul nu mai are nici ce pierde, nici ce câştiga. Nu pier însă obiceiurile mărunte, cum ar fi acela că un Statu-Palmă-Barbă-Cot din ăsta îţi fură găina de pe cuibar şi apoi te întreabă, senin, dacă nu-i dai şi lui un ou de Paşte. Şi când te gândeşti că l-ai alintat pe vremuri “Măi ghemotoc, mâncate-ar mama de găluşcă“ ! Aşa a ajuns şi poporul la înţelepciunea târzie cu şarpele crescut la sân. Ca să pară om întreg, scundul poate opta atât pentru o tunsoare scurtă – să nu-l bage părul în pământ, zic babele -, cât şi pentru o curea nelată, adică şnur. Avantajul la faza asta este că sfoara poate fi utilizată şi la tăiatul mămăligii, că aşa-s strigăturile pe la ţară: “Adă, fă, sfora, să tăiem mămăliga, nu sta ca proasta cu ochii la televizor toată ziua !”. Defectul de înălţime mare şi alte dezavantaje – cum ar fi ăla că te strigă lumea “Băi, ăla înalt ca o prăjină !“ – este compensat prin politeţea excesivă, că se-apleacă omul ca un semn de întrebare când trece pragul la doctor cu şpaga-n mână. În schimb, dezavantajul ălor scunzi este că nu dau niciodată cu capul de sus, deci slabe speranţe să le vină vreodată mintea la cap.
Un accesoriu de genul culoarea monocromatică la un pitic poate atenua din efectele dramatice ? Răspuns categoric – nu ! Se ştie, doar, că au defilat popoare întregi sub o singură culoare – aia roşie – vreo cincizeci de ani şi era gata-gata să se aleagă praful. Accesoriul dungi verticale conferă un aer de distincţie, chiar dacă la puşcărie nu mai este obligatorie zeghea.
„Înălţimea ta !” era o formulă de adresare pentru adepţii monarhiei, dar azi se poate folosi şi “Sluga !”.
Curentul papainogistic a fost abrogat, fiindcă tot mai mulţi juma’ de buletin trag cu ochiul pe gaura cheii. În istorie se mai numeau şi iscoade, dar cronicarii, se vede treaba, au fost mai iertători decât magistraţii de la Tribunalul Bucureşti…
Ce înălţime aveţi ?
Florin TĂNĂSESCU
