Până la sfârşitul săptămânii recent încheiate, deţinătorii de viţă de vie pentru vin din judeţul nostru reuşiseră să recolteze strugurii de pe circa 4.200 de hectare, reprezentând aproximativ 60 la sută din suprafaţa deţinută de această cultură, adică 7.300 de hectare. Conform precizărilor purtătorului de cuvânt al Direcţiei Agricole Prahova, Marian Marcu, producţia medie înregistrată a fost de 6,5 tone de struguri la hectar, respectiv de aproape trei ori mai mare comparativ cu cea din anul precedent.
Motive de mulţumire au şi deţinătorii ( persoane juridice sau fizice) de viţă de vie pentru struguri de masă, cultură care, la nivelul judeţului nostru, ocupă o suprafaţă de 243 de hectare. Până la sfârşitul lunii septembrie, campania de recoltare se încheiase pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa amintită, obţinându-se o producţie medie de 5,5 tone de struguri la hectar, faţă de numai două tone la hectar, în anul anterior.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.