Există, în istoria fiecărui popor, momente ce sunt marcate de prezenţa unei personalităţi puternice, personalitate ce va modifica profund evoluţia şi conştiinţa respectivei comunităţi. Este şi cazul popoarelor român şi francez care, la cumpăna dintre secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, au cunoscut amprenta a două figuri politice copleşitoare: Mihai Viteazul (1593-1601), respectiv Henric al IV-lea de Bourbon (1589-1610). Istoria a dorit ca ambii conducători contemporani să aibă destine într-un fel asemănătoare, cei doi venind în fruntea popoarelor lor în momente decisive, când se impunea prezenţa unor caractere puternice şi inteligente. Obiectivele urmărite de cei doi vizau schimbarea situaţiei politice şi sociale ale propriilor popoare, Mihai Viteazul dorind eliberarea de sub asuprirea otomană a celor trei ţări române şi unirea acestora într-un singur stat. La rândul său, Henric al IV-lea a avut drept scop al politicii interne realizarea păcii religioase între catolici şi protestanţi alături de dezvoltarea economică şi unificarea Franţei. Politica externă a regelui francez a fost diferită de cea a domnitorului român. Dacă Mihai a urmărit o distanţare de Imperiul Otoman şi o apropiere de Imperiul Habsburgic şi de Liga Sfântă, Henric al IV-lea, inamic al Imperiului Habsburgic, s-a apropiat de Imperiul Otoman. Francezii au aflat de faptele lui Mihai Viteazul, prin intermediul presei, în anii 1595, 1596, 1598 fiind publicate informaţii privind victoriile voievodului împotriva duşmanilor creştinătăţii. Cunoscând valoarea militară a lui Mihai, regele Henric al IV-lea îl dorea pe voievod ca pe un amic al Franţei şi ca un inamic al Habsburgilor. Grăitoare, în acest sens, este scrisoarea lui Henric către ambasadorul său la Constantinopol, din iulie 1600: “Se zice că Românul este foarte tare şi că planurile îi cresc potrivit cu victoriile”.
Născut în anul 1553, în localitatea Pau, ca fiu al lui Antoine de Bourbon, duce de Vendome, şi al Ioanei de Albret, regină a Navarei, Henric va fi botezat în ritul catolic, însă va primi din partea mamei o puternică educaţie protestantă. În calitate de moştenitor al regatului Navarei şi comandant al armatelor protestante, va lupta împotriva Ligii Catolice şi a Spaniei, în cadrul războaielor civile religioase, ce au însângerat Franţa, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Henric va fi martorul multor evenimente dramatice ale acelei perioade, totul culminând cu masacrul din „Noaptea Sfântului Bartolomeu”, din 23 august 1572, episod în care zeci de mii de protestanţi au fost ucişi în întreaga Franţă. Acest eveniment sângeros îi va influenţa deciziile politice pe care le va lua în viitor. Drumul spre tronul Franţei îi va fi netezit prin căsătoria în anul 1572 cu Margareta de Valois, sora regelui Carol al IX-lea de Valois.
Anul 1589 este anul morţii lui Henric al III-lea, ultimul rege al dinastiei de Valois şi, în acelaşi timp, este anul în care, în calitate de succesor, Henric se urcă pe tronul Franţei, sub numele de Henric al IV-lea de Bourbon. Pentru a obţine recunoaşterea majorităţii populaţiei de confesiune catolică, Henric va renunţa la protestantism şi va îmbrăţişa catolicismul, fiind încoronat rege al Franţei în catedrala de la Chartre, pe data de 27 februarie 1594. Henric al IV-lea va intra în istoria Franţei şi în istoria universală, prin Edictul de toleranţă de la Nantes, din anul 1598, edict prin care protestanţilor li se garantează libertatea de conştiinţă, libertatea cultului şi accesul neîngrădit la toate funcţiile publice. Henric al IV-lea va duce o politică de unificare a Franţei, ţară ce fusese divizată de războaiele interconfesionale. Numind oameni capabili în posturile cele mai importante, Henric va întreprinde o serie de reforme sociale şi economice, reforme ce vor îmbunătăţi evident viaţa francezilor. În anul 1610, pe data de 14 mai, la aproape nouă ani distanţă de asasinarea voievodului roman, Henric al IV-lea va fi şi el răpus în urma unui complot al nobilimii nemulţumite de reformele pe care le iniţiase. În conştiinţa istorică a francezilor, Henric al IV-lea a rămas cunoscut sub numele de Henric cel Mare, tot aşa cum Mihai va rămâne în memoria românilor cu supranumele Viteazul, aprecierea propriilor popoare fiind la fel de importantă ca şi faptele lor consemnate de cronicari.
* * *
Ca un arc peste timp, Consiliul Judeţean Prahova şi Alianţa Franceză vor dezveli mâine, orele 13, în faţa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, bustul suveranului francez. Acesta este doar un mic gest de apreciere faţă de ilustra personalitate a regelui Henric al IV-lea, şi faţă de simpatia pe care acesta i-a purtat-o voievodului Mihai Viteazul.
Muzeograf Robe Claudiu,
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
