Întâlnire poliţienească româno-maghiară
Recent, o delegaţie a MAI a participat, în Ungaria, la conferinţa de deschidere a Proiectului „Crearea Structurii unui Forum al Dunării”, eveniment s-a desfăşurat la Budapesta şi la Mohacs.
Proiectul, dezvoltat de Ungaria în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind Regiunea Dunării, a avut ca principale obiective atât consolidarea securităţii şi a siguranţei pe Dunăre, cât şi coordonarea şi eficientizarea luptei împotriva crimei organizate şi a criminalităţii la frontieră.
De asemenea, a fost luată în calcul înfiinţarea unui centru de coordonare în localitatea ungară Mohacs, care să gestioneze acţiuni comune de pregătire româno – maghiare, precum şi de elaborare a unor strategii în domeniile de interes comun, cum ar fi evaziunea fiscală, criminalitatea transfrontalieră ş.a.m.d.
„Orăşelul siguranţei rutiere”
În faţa Palatului Culturii din Ploieşti va fi amenajat, în zilele de 21 şi 22 septembrie 2013, un „Orăşel al siguranţei rutiere”, pornind de la cele „10 reguli de aur” ale siguranţei circulaţiei pe drumurile publice dezvoltate de compania Michelin România, împreună cu reprezentanţii FIA (International Automobile Federation).
Cu ajutorul unor specialişti în domeniu, precum şi prin spaţii special create pentru amuzamentul celor mici, îndeosebi, vizitatorii „orăşelului” vor avea, între altele, posibilitatea testării simulatoarelor de condus, de răsturnare şi de impact. La această inedită manifestare şi-au anunţat prezenţa Eric Faidy- preşedintele companiei Michelin Europa Centrală şi de Sud, Jerome Mouillet – directorul Uzinei de anvelope Michelin Floreşti, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Exporturile firmelor prahovene au scăzut cu 6,4 la sută
Companiile prahovene specializate au exportat în diverse ţări, în perioada ianuarie – mai 2013, produse în valoare totală de 536.675.000 de euro, potrivit datelor Direcţiei de Statistică Prahova. Comparativ cu perioada corespunzătoare a anului anterior, volumul exporturilor a scăzut cu 6,4 la sută. Cât priveşte importurile de bunuri şi servicii, acestea au însumat, în perioada menţionată, 879.379.000 de euro. Aşadar, deficitul comercial a fost cu aproape 14 la sută mai mare decât în perioada ianuarie – mai 2012.
UPC a deschis un nou magazin în Ploieşti
UPC România – una dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii de pe piaţa locală -a deschis un nou magazin pentru clienţii din Ploieşti, în incinta centrului comercial West Mall (Şoseaua Vestului nr 1A). În cadrul noului magazin, clienţii au la dispoziţie 4 televizoare – două full HD şi două 3D, precum şi un Xbox, unde pot fi testate serviciile de televiziune digitală, DVR, HD şi 3D. De asemenea, magazinul dispune şi de o zonă distinctă, unde clienţii pot testa nu doar cel mai rapid internet din România – Fiber Power 200 Mbps – ci se pot şi conecta gratuit la internet, prin Wi-Fi. Venind în întâmpinarea ploieştenilor cu servicii digitale de ultimă generaţie, noul magazin este deschis între orele 9.00 – 21.00, de luni până duminică.
Şapte TIR-uri cu alimente, trimise de Ministerul Agriculturii gălăţenilor sinistraţi
La iniţiativa Ministerului Agriculturii, şapte TIR-uri încărcate cu provizii alimentare au fost expediate, recent, către localităţile gălăţene serios afectate de inundaţiile petrecute la începutul lunii în curs. Transportul conţinea 80 tone de cartofi, 38 tone de alimente greu perisabile (conserve, lapte UHT, biscuiţi, mălai, orez ş.a.) şi 5.000 de pâini, valoarea totală a ajutoarelor depăşind suma de 300.000 de lei. Produsele colectate şi transportate sinistraţilor gălăţeni provin atât de la asociaţii ale producătorilor din România (Federaţia Naţională a Cartofului, Patronatul din Industria de Morărit şi Panificaţie – ROMPAN), cât şi de la retaileri precum Kaufland România.














