În luna noiembrie, Ştefan Bănică va pleca într-un turneu naţional care va purta titlul celui mai recent single al său – „Alerg printre stele” – şi care va cuprinde zece oraşe, printre care şi Ploieştiul. Artistul va susţine un concert împreună cu trupa sa, pe scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu, pe data de 20 noiembrie. Toate concertele programate în cadrul turneului vor începe la ora 19.30, iar biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole şi online, pe site-urile: www.vandbilete.ro,www.bilete.ro, www.myticket.ro şi www.eventim.ro. „De-abia aştept să ne vedem în luna noiembrie la concertele turneului 2013, «Alerg printre stele», şi să ne bucurăm unii de alţii. Ca de obicei, noi cântăm, iar voi faceţi atmosferă! Împreună putem crea seri de neuitat. Vă aştept cu mic, cu mare, să alergăm printre stele, să fim liberi, să uităm pentru două ore de toate grijile şi să ne sărbătorim prin muzică”, a spus Ştefan Bănică.