Viceministrul Economiei al Republicii Moldova, în vizită în Prahova
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Prahova va organiza, vineri, 20 septembrie, de la orele 9.45, seminarul „Instrumentele investiţionale ale Republicii Moldova”, eveniment prilejuit de vizita unei delegaţii din această ţară, condusă de Dumitru Godoroja, viceministru al Economiei. Manifestarea are drept scop principal atragerea de potenţiali investitori români în cadrul parcurilor industriale şi al Zonelor Economice Libere din Republica Moldova, ţinând cont de faptul că o serie de companii prahovene au ales deja să-şi extindă afacerile în Republica Moldova. Iar ca o acţiune de succes poate fi deja menţionată executarea lucrărilor gazoductului Iaşi-Ungheni de către trei firme prahovene.
Sistemul bancar este „crispat, nu ajută firmele să iasă din criză”
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat la o masă rotundă pe tema „Strategia de relansare a pieţei de capital” că, din a doua jumătate a anului în curs, România intră într-o fază pozitivă de ciclu economic. „În primul rând, trebuie să vedem care sunt punctele bune şi vulnerabilităţile economiei româneşti. Punctele bune sunt industria şi exporturile. Punctele slabe: consumul şi investiţiile”, a menţionat ministrul. În plus, este necesară o comunicare mult mai bună cu sistemul bancar, care, potrivit lui Vosganian, „este crispat şi nu ajută firmele să iasă din criză”. De asemenea, acesta a mai precizat că există, în momentul de faţă, companii „care se însănătoşesc şi care pot intra pe bursă, chiar Oltchim sau Cuprumin ar putea deveni, probabil chiar de anul viitor, doi dintre jucătorii importanţi pe bursă”.
Razii pentru prinderea celor care se sustrag arestării preventive
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti din departamentele de investigaţii criminale şi de la transporturi feroviare, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, au organizat – atât în staţiile CFR, cât şi în trenurile de călători – mai multe acţiuni pentru prinderea şi încarcerarea persoanelor care se sustrag arestării preventive, executării pedepsei închisorii sau faţă de care au fost emise mandate europene de arestare la solicitarea altor state. În urma acestor acţiuni, au fost depistate 19 persoane care se sustrăgeau executării unor sentinţe penale şi alte 36 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 20 de minori. De asemenea, pe parcursul raziilor menţionate, au fost constatate 22 de infracţiuni şi au fost aplicate 410 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 186.160 de lei.
În septembrie, Fiscul rambursează TVA în valoare de 1,08 miliarde lei
Pentru luna în curs, conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a decis rambursarea către contribuabilii îndreptăţiţi a unei sume în valoare de 1,08 miliarde de lei, reprezentând deconturi de TVA. În cazul compensărilor totale sau parţiale vor fi soluţionate toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar pentru sumele de restituit (care totalizează 995,20 milioane de lei), o primă tranşă, în sumă de 358,42 milioane de lei, a şi fost achitată pe 9 septembrie, tranşa a doua, în sumă de 636,78 de lei, fiind programată a fi onorată pe data de 27 septembrie.