Producţia de miere a fost afectată şi în acest an de vremea capricioasă – ploile reci sau schimbările bruşte de temperatură – care au făcut ca albinele să nu mai lucreze la capacitate maximă.

Cu toate acestea, marea problemă în cazul “aurului dulce” rămâne lipsa clienţilor de pe piaţa românească – o realitate cu care se confruntă de altfel de câţiva ani producătorii autohtoni. Pentru cei care au ales însă să vândă mierea la export, succesul afacerii este garantat şi anul acesta, pentru că peste hotare mierea românească are mare căutare.

,,Problema la noi în ţară, în ceea ce priveşte slaba vânzare de miere, este legată de gradul de educaţie şi civilizaţie, la care se adaugă apoi şi partea financiară. Românii pur şi simplu, nu apreciază mierea şi calităţile ei nenumărate, care este bună atât ca îndulcitor, cât şi ca medicament. Preferă să cumpere zahăr rafinat din comerţ pentru că e mai ieftin, deşi este în acelaşi timp nociv pentru sănătate. În schimb, nemţii, suedezii, danezii – unde merge mierea românească cel mai bine la export – care au un nivel de trai mai ridicat, folosesc cu prioritate miere, în detrimentul zahărului din comerţ’’, ne-a declarat Răzvan Bucurescu, producător din comuna Ariceştii Rahtivani, care vinde în piaţa centrală din Ploieşti.

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.