Primii fulgi de zăpadă din acest sezon au căzut la peste 2.000 de metri altitudine, la Vârful Omu, în Masivul Bucegi, însă stratul de zăpadă nu este consistent, măsurând câţiva centimetri, au declarat cabanierii de la Vârful Omu.
Potrivit acestora, sâmbătă, la orele prânzului, pe munte vremea era însorită, însă temperaturile sunt scăzute.
Conform salvamontiştilor, la altitudini mai mici de 2.000 de metri a plouat şi este ceaţă.
În aceste condiţii, salvatorii montani le recomandă turiştilor care vor să urce pe munte să se echipeze corespunzător, având în vedere faptul că temperaturile înregistrate la altitudini mari pe munte sunt considerabil mai mici decât cele din staţiuni, potrivit Mediafax.