Mai intai, de dimineata, la ora 11.00, presedintele executiv al CSU Asesoft Ploiesti, Alexandru Iacobescu, si capitanul acestei echipe, Catalin Burlacu (foto), s-au numarat printre protagonistii „Sarbatorii Baschetului Romanesc” – in fapt festivitatea de premiere a superlativelor anului 2005 din sportul autohton jucat la panou.
In sala de la etajul al VIII-lea al sediului Agentiei Nationale pentru Sport, Iacobescu si Burlacu au primit, din partea presedintelui Federatiei Romane de Baschet, Carmen Tocala, si a secretarului general al FRB, Radu Draganescu, Premiul si Diploma de excelenta pentru cea mai buna performanta din toate timpurile a unei echipe de baschet din tara noastra – adjudecarea FIBA Europe Cup, editia 2004-2005. Totodata, Catalin Burlacu a fost premiat si pentru titlul de cel mai bun baschetbalist roman al anului trecut.
Festivitatea s-a bucurat de o prezenta numeroasa a oamenilor de baschet din Romania, unii dintre cei de fata fiind onorati cu diverse titluri si premii, de catre conducerea Federatiei. „Am fost foarte bucurosi, atat eu, cat si Catalin Burlacu, de premiile acordate de Federatia Romana de Baschet, pe parcursul festivitatii de astazi (n.r. – ieri), incercandu-ne emotii ca si la meciurile pe care le-am castigat pentru Ploiesti si Romania, in Cupa FIBA Europe” – ne-a declarat Alexandru Iacobescu. Tanarul oficial a fost completat de Catalin Burlacu, acesta spunand ca „titlul de cel mai bun jucator roman de baschet din 2005 este o onoare pentru mine, dar n-ar fi putut fi obtinut fara sprijinul colegilor mei de echipa de la CSU Asesoft”.
Reluarea pregatirilor s-a facut
fara jucatorii straini
Ieri dupa-amiaza, la ora 18.00, in Sala „Olimpia”, antrenorii Mladen Jojic si Constantin Mircea s-au reintalnit cu elevii lor de la CSU Asesoft, mai putin sarbii Sasa Ocokoljic si Ivan Krasic, plus bosniacul Aleksandar Avlijas. „Cei trei straini din lotul nostru au fost invoiti de Mladen, pentru a petrece maine (n.r. – astazi), in sanul familiilor lor, Sarbatoarea Craciunului, pe rit vechi, ei urmand sa ajunga, astfel, la Ploiesti, de-abia duminica (n.r. – maine) seara” – ne-a justificat presedintele executiv Iacobescu absenta de la data stabilita pentru reluarea procesului de pregatire a stranierilor din lotul alb-albastrilor.
Tot Iacobescu ne-a mai precizat ca Burlacu si compania se vor pregati la Ploiesti pana pe 9 sau 10 ianuarie, plecand ulterior, probabil la Sinaia, intr-un cantonament montan de pregatire fizica, care va dura o saptamana. Apoi, la intoarcerea acasa, se va proceda la obisnuitele sedinte de antrenament tehnico-tactic si la disputarea unor meciuri-test, al caror program va fi stabilit cat de curand.

Dragos TRESTIOREANU