Detinutii n-au de ce sa se planga de conditiile din Penitenciarul Ploiesti
Tevatura iscata de catre deputatul Nati Meir, vizavi de tratamentul discriminatoriu la care ar fi fost supusi 12 detinuti de la Penitenciarul Ploiesti a fost detensionata chiar de catre ministrul Justitiei, Monica Macovei. Concret, alesul neamului, membru in Comisia pentru drepturile omului, acuza conducerea inchisorii si in special pe adjunctul acesteia, Laurentiu Popescu, de tratamente inumane. Ministrul a dispus controlul de rigoare la Ploiesti, iar concluziile au fost urmatoarele:
– regimul de detentie nu este, intr-adevar, cel optim, procentul de ocupare find de 125,18%; fapt care nu indreptateste, insa, teama de o eventuala revolta sau incaierari intre detinuti; sanctionarea detinutilor a fost justificata, fiindca au refuzat sa iasa la plimbarea obligatorie, de 30 de minute pe zi, cat prevede regulamentul, cu atat mai mult cu cat „conditiile meteorologice permiteau desfasurarea activitatii, nici unul dintre cei implicati neavand consemnate in fisa medicala recomandari care sa excluda plimbarea”.
Punct. Si de la capat: Monica Macovei da asigurari ca, la nivel de Administratie Nationala a Penitenciarelor „exista o preocupare pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta acest penitenciar (…) ca urmare a suprapopularii si a conditiilor materiale precare”.
Raspunsul ministrului Justitiei vizavi de aspectele semnalate de el si concluziile anchetei n-au fost nici pe departe de a-l multumi pe Nati Meir. In consecinta, el a promis ca va reveni la Ploiesti, „fiindca raspunsul primit este pe masura institutiilor statului din Romania”.
F.T.














