Desigur, nimeni nu-i pune, acum, la indoiala lui Eliodor Voica (foto) – numit, asa cum am anuntat in numarul nostru de ieri, ca antrenor principal la Uztel Ploiesti, in locul altui „novice”, Ionel Ene – calitatile de fost mare jucator, dar asta nu insemna ca se poate aseza semnul egal intre cariera de handbalist si cea de tehnician in sport jucat cu mingea mica. Astfel de experiente isi pot permite echipe fara pretentii si, implicit, fara vreun obiectiv realmente performant. Ceea ce n-ar fi cazul – cel putin, noi asa stim – la Uztel, club „dedulcit”, in ultimii ani, chiar si cu prezente in cupele europene.
Daca renuntarea la serviciile experimentatului Valentin Samungi a fost o chestiune de strategie interna a oficialilor din Teleajen, una care nu poate fi contestata de fel, tinand cont de reculul vizibil pe planul rezultatelor, ne-am fi asteptat ca in locul acestuia sa fie adus un antrenor cel putin de acelasi nivel, daca nu chiar superior. Apeland la oameni care nici nu si-au pus bine ghetele in cui – fiind aprioric lipsiti de forta de a domina, de pe margine, colectivul, trecerea din teren pe banca fiind una brusca -, conducatorii de la Uztel fie nu mai au bani pentru un antrenor scump, fie, mai rau, nu se pricep cum sa gestioneze momentele de criza. Returul si meciurile din Cupa Romaniei, din luna februarie, precum si parcursul ulterior al echipei, in a doua parte a sezonului 2005-2006, vor dovedi, insa, daca rezervele noastre actuale, in privinta capacitatii de tehnician a lui Eliodor Voica, au avut acoperire sau nu.
Dragos TRESTIOREANU
