Joi, 5 septembrie, ora 15.00, este data limită la care se mai fac înscrieri la competiția națională de ciclism montan Câmpina Open Mountain Bike – Race for Autism!
Înscrierile se realizează numai online, pe www.campina-mtb.ro, iar competiția va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, pe dealurile municipiului Câmpina.

Totodată, începând de miercuri, 4 septembrie, ora 12.00, concurenții pot veni să își ridice kit-ul de participare, de la adresa: Fundația Romanian Angel Appeal (RAA), Str. Rodiei nr. 52., Sector 3, București – în zona Piața Alba Iulia.

Kit-ul de participare conține: tricou, baton energizant Isostar, numărul de concurs și cip-ul pentru sistemul de cronometrare, sticker cu harta traseului.

Participanții înscriși care nu sunt din București sau nu reușesc să își ia kit-ul de la sediul Fundației RAA, îl pot ridica începând de vineri, ora 10.00, din Câmpina, zona Platoul Muscel, sau în ziua competiției, între orele 7.00 – 9.00.

Etape organizatorice, în ziua competiției:
• orele 7.00 – 9.00 – înregistrarea participanților și distribuirea kit-urilor de concurs
• orele 9.30 – 10.00 – ședință tehnică pentru participanți (se va anunța desfășurătorul competiției, se vor indica punctele de alimentare și de asistență tehnică, de pe trasee)
• ora 10.30 – START-ul competiției (startul se va da diferențiat, pe categorii de concurs, la aproximativ 10 minute distanță)
• ora 13.00 – premierea pentru categoriile Copii si Family.
• ora 14.30 – încheierea competiției (FINISH)
• ora 16.00 – festivitatea de premiere

Anul acesta, Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația E.A.S.C. Caraiman Câmpina, organizatorii competiției, premiază 93 de competitori, de la toate cele 7 categorii de concurs: Elite (feminin, masculin) , General (feminin, masculin), Avansați (feminin, masculin), Amatori (feminin, masculin), Juniori (feminin, masculin), Copii (feminin, masculin), Family. Valoarea totală a premiilor ce se vor acorda depășeste 4500 euro.

“Dorim să le mulțumim susținătorilor care, de la an la an, se alătură în număr tot mai mare, eforturilor noastre. Datorită suportului lor, reușim să asigurăm participanților atât asistență tehnică și medicală, cât și hidratare, energizare, o atmosferă antrenantă precum și toate premiile pe care le oferim. Mulțumim sponsorilor principali, Petrom și Lemet, și susținătorilor: Isostar, Bergenbier, Carrefour, H2O, Aqua Carpatica, Algida, Rețeua privată de sănătate “Regina Maria”, Regenovex, Fabrica de prăjituri Mandinas, Radioedit, Fil Sam Câmpina, Gadgetărie, S.C.Floricon Salub S.R.L., Ubisoft România, Giant, Shimano, Happy People – The PR&Events Agency.
Mulțumim Primăriei Municipiului Câmpina și Consiliului Local al Municipiului Câmpina pentru sprijinul financiar nerambursabil pe care ni l-au acordat. Mulțumim, de asemenea, Primărilor comunelor Șotrile și Cornu, Federației Române de Ciclism, Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva precum și BibChip care sunt alături de noi, ne susțin și ne ajută în organizarea, și în acest an, a evenimentului.
Și, nu în ultimul rând, le mulțumim partenerilor media: Ciclism.ro, Mbike, Bike Events, Free Rider, DirtBike, 2rism.ro, Ce să vezi.ro, CampinaPh.ro, Info Câmpina, ziarul Oglinda.” – Adelaide Katerine Tarpan, Manager de Dezvoltare al Fundației Romanian Angel Appeal, organizator voluntar.

“Câmpina Open Mountain Bike” este un eveniment sportiv ce și-a format deja o tradiție și susține, anual, o cauză socială. Organizarea evenimentului se bazează în exclusivitate pe voluntariat și pe implicarea probono a susținătorilor. Toate fondurile obținute din înscrierile la competitie vor fi folosite pentru un proiect dedicat copiilor cu autism din Prahova.