
Principala arteră a Câmpinei va fi asfaltată până la finele lui 2014
Asfaltarea principalei artere rutiere a oraşului, formată din bulevardele Nicolae Bălcescu şi Carol I, precum şi realizarea ansamblului format din sensul giratoriu de la capătul podului peste Prahova şi un nou drum de ieşire la DN1 pe lângă acest pod erau două investiţii importante, în valoare de milioane de euro, programate iniţial a fi realizate în perioada 2012 – 2013. Respectivele investiţii erau cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, prin care ar fi trebuit să se reabiliteze şi să se modernizeze aproximativ 10.000 km de drumuri judeţene şi local, celebrul PNDI al Guvernării Boc. Noii guvernanţi au considerat că PNDI este un program nerealist şi împovărător, menit doar să finanţeze clientela PDL. Drept pentru care l-au înlocuit cu Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), în care să nu mai fie incluse parcuri în comune cu păduri, săli de sport şi piscine la ţară, în localităţi depopulate, terenuri de fotbal în pantă şi alte investiţii aberante, toate la preţuri exorbitante. Din păcate, pe lângă multe investiţii dubioase din punct de vedere al utilităţii publice şi devoratoare de mulţi bani publici, prin abandonarea PNDI au fost sistate şi investiţii utile, în această categorie intrând şi modernizarea principalelor bulevarde câmpinene, Carol I şi Nicolae Bălcescu. Firma care a câştigat licitaţia pentru realizarea lucrărilor a fost Romstrade, condusă de controversatul om de afaceri Nelu Iordache, supranumit „Regele asfaltului“, un veşnic abonat la investiţiile publice derulate de fostele guverne pedeliste. Nelu Iordache a comis multe ilegalităţi în afacerile sale, pentru care a şi fost arestat preventiv, acuzat fiind de fapte de corupţie precum deturnarea fondurilor europene destinate unui tronson din autostrada Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune. Firma sa, după ce a intrat în procedura insolvenţei, este puţin probabil că ar fi reuşit să asfalteze bulevardele câmpinene în sistem credit-furnizor, specific tuturor investiţiilor din cadrul PNDI, investiţii care ar fi fost executate în doi – trei ani pe banii constructorilor, iar ulterior statul ar fi plătit facturile corespunzătoare vreme de 10 ani, ceea ce ar fi constituit o sarcină împovărătoare pentru bugetul central. Şi din acest motiv, contestatul PNDI a fost suspendat de guvernanţii USL, căci aplicarea lui în continuare ar fi grevat puternic bugetul României, influenţând negativ deficitul de cont curent convenit cu FMI şi UE. Chiar dacă metodele neortodoxe folosite de Nelu Iordache în afacerile sale ne pot duce cu gândul la posibilitatea ca şi asfaltarea arterelor centrale ale municipiului să fi generat ulterior anumite complicaţii, sunt destui lideri politici locali care consideră că varianta PNDI – Romstrade, cu puţin noroc, ar fi fost azi realizată, cu un beneficiu real pentru bugetul local. După ce, în urma abandonării PNDI, noua conducere a Ministerului Dezvoltării a reziliat contractul cu Romstrade, firma lui Nelu Iordache a dat în judecată ministerul. Actuala administraţie câmpineană a căzut la mijloc, între blocarea investiţiei de către ministerul amintit şi preluarea asfaltării cu fonduri proprii a celor două bulevarde centrale. “Câmpina – a anunţat viceprimarul Ion Dragomir acum trei luni, în cadrul unei conferinţe de presă – nu poate lua pe cont propriu asfaltarea bulevardelor centrale până când nu se finalizează procesul dintre minister şi Romstrade, firmă căreia i s-au încredinţat, aproape în întregime, toate amplasamentele investiţiei. Conducerea ministerului ne-a avertizat în acest sens, de mai multe ori.” Deşi se părea, acum câteva luni, că investiţia este urmărită de acelaşi ghinion de care a avut parte şi realizarea pasajului rutier de la DN1, în ultimele săptămâni a început să apară soarele şi pe principala arteră a municipiului. Conducerea executivului local şi-a luat adio de la investiţia PNDI şi de la vreo soluţie a Ministerului Dezvoltării şi a decis să repare cu fonduri proprii cele două artere ale oraşului. Reparaţia va însemna practic acoperirea întregului carosabil cu un covor asfaltic în două straturi, respectându-se standardele de calitate. Ea nu poate fi considerată o investiţie, fiindcă asfaltarea nu se începe de la zero, nemaivorbind că bordurile au fost deja refăcute anul trecut. Pentru realizarea reparaţiei, Consiliul Local a alocat 7,6 milioane de lei. Câmpinenii sunt nerăbdători să vadă centrul oraşului asfaltat. La drept vorbind, cele două bulevarde nu arată rău pe toată lungimea lor. Cele mai afectate porţiuni sunt jumătatea dinspre centru a Bulevardul Nicolae Bălcescu şi tronsonul din cartierul Câmpiniţa al Bulevardului Carol I. Viceprimarul Ion Dragomir s-a ţinut de cuvânt şi, în urma demersurilor sale, ministerul a dat de înţeles că administraţia câmpineană ar putea găsi surse şi modalităţi proprii pentru asfaltarea arterei care taie oraşul prin mijlocul său. Municipalitatea va ţine cont de lucrările de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare ce vor fi executate de către Hidro Prahova SA, operatorul regional de apă-canal. Pe porţiunile unde cei de la Hidro Prahova vor înlocui conductele de apă sau de canalizare, asfaltarea respectivelor tronsoane va fi amânată. Reabilitarea celor două bulevarde va începe curând şi se va încheia până la sfârşitul anului viitor. În această toamnă se vor asfalta complet doar două tronsoane, aflate la capetele principalei artere a oraşului. Este vorba despre tronsonul dintre Emon şi Sera Primăriei al Bulevardului Nicolae Bălcescu şi despre tronsonul dintre podul de la Lunca Cornului şi Rezervoare al Bulevardului Carol I.
Adrian BRAD














