Peste 800 de persoane vor sărbători, sâmbătă, cei 18 ani de viaţă, în România, ai Organizaţiei Umanitare Concordia. Peste 500 de copii şi tineri sunt ocrotiţi în casele şi locuinţele organizaţiei, din Bucureşti, Ploieşti şi Ariceştii-Rahtivani.

Organizaţia Umanitară Concordia va aduce împreună peste 800 de oameni la cea de-a XVIII-a Ediţie a Festivalului „Vis de Vară”, care va avea loc sâmbătă, 31 august 2013, începând cu orele 14.00, la “Ferma pentru Copii” din Ariceştii-Rahtivani, Prahova. Evenimentul reuneşte copiii, angajaţii, voluntarii şi prietenii organizaţiei, precum şi mulţi invitaţi de onoare din ţară şi din străinătate. Într-o atmosferă de prietenie şi optimism, vor fi vizionate momente artistice pregătite de copii, iar participanţii vor mânca şi vor dansa împreună, cu voie bună, lângă focul de tabără.

Cititi mai multe pe www.adevarul.ro .