Nu toţi românii vor trebui să depună declaraţii de avere începând cu 2014 !
Într-un comunicat de presă primit la redacţie de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Prahova, se menţionează că declaraţia de patrimoniu şi venituri, pentru anul 2014, trebuie depusă numai de către persoanele fizice suspectate de evaziune fiscală şi care sunt supuse verificării demarate ca urmare a descoperirii unor discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate.
Astfel, în documentul amintit se precizează: “Depunerea declaraţiei se face doar la cererea organului fiscal. Prin urmare, nu toţi românii vor trebui să depună declaraţii de avere începând cu 2014.
Formularul declaraţiei de patrimoniu şi venituri prevăzut în anexă la proiectul de ordin postat pe site-ul MFP vizează strict acele persoane fizice care, în urma unor verificări documentare prealabile amănunţite a tuturor informaţiilor deţinute şi obţinute de ANAF referitoare la veniturile declarate de acestea comparativ cu acumulările lor patrimoniale, urmează să fie supuse unei verificări fiscale efective pentru că prezintă un risc semnificativ de nedeclarare a veniturilor realizate.
În concluzie, solicitarea depunerii acestei declaraţii de patrimoniu şi venituri nu se va face către toate persoanele fizice şi nici măcar către toate persoanele fizice independente supuse inspecţiei fiscale obişnuite, ci numai către acele persoane fizice care în urma verificărilor prealabile prezintă discrepanţe majore între acumulările de avere şi veniturile declarate”.
De asemenea, DGFP Prahova mai precizează că “în proiectul de Ordin publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor, în data de 26.08.2013, se aprobă doar modelul declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi elementele de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale.
Procedura de verificare a persoanelor fizice este deja prevăzută în Codul de procedură fiscală, la Capitolul 3, Art. 109^1 – Reguli privind verificarea persoanelor fizice, iar proiectul de Ordin nu face decât să definească modelul propriu zis şi conţinutul declaraţiei de patrimoniu.
Prin urmare, aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei de patrimoniu reprezintă o măsură care completează ansamblul de acţiuni pe care Ministerul de Finanţe le desfăşoară în prezent în vederea combaterii şi diminuării evaziunii fiscale”.
(F.T.)













