Lansat sub egida CSU Asesoft, proiectul „Asesoft Junior” caută să-şi extindă activitatea la începutul toamnei. La doar un an de la înfiinţare, timp în care a obţinut rezultate importante la Campionatele Naţionale, Asesoft Junior organizează o nouă preselecţie pentru copii cu vârste cuprinse între 6-10 ani.

Asesoft Junior îşi reia în forţă pregătirile pentru noul sezon, după o vacanţa activă de vară, în care clubul ploieştean a ales să nu-şi întrerupă activitatea. Cei peste 200 de copii împărţiţi în 11 grupe aşteaptă noi colegi la şedinţele de antrenament, desfăşurate în 6 locaţii din Ploieşti.

„Am strâns, într-un singur an, peste 1.500 de ore de baschet, iar cu sprijinul partenerilor noştri am reuşit să le oferim copiilor un program diversificat, în afara şedinţelor de pregătire. Viitorii campioni au susţinut din tribune echipa mare, la meciurile din campionat şi play-off, s-au delectat cu filme 3D la cinema, dar şi plimbări la Zoo, iar teatrul şi-a găsit şi el loc în programul copiilor. Am participat la campionate de baby şi minibaschet şi, în vară, am obţinut un meritoriu loc 7 la Campionatul Naţional, ceea ce reprezintă o premieră pentru baschetul ploieştean”, a declarat Ionuţ Urzeală, manager-proiect Asesoft Junior.

Preselecţiile se vor desfăşura la Sala Leonard Doroftei, pe data de 8 septembrie, de la ora 10:00. Pentru mai multe informaţii, toţi cei interesaţi să ia parte la aceste cursuri sunt invitaţi pe facebook, la pagina facebook.com/AsesoftJunior.

Sursa www.csuasesoft.ro