Regimul juridic al veniturilor Fondului de mediu
Din acest an, regimul juridic al veniturilor din care se constituie Fondul de mediu a suferit unele modificari, potrivit unei ordonante de urgenta aprobata de Guvern in decembrie trecut. Astfel, se constituie in acest fond cate 3% contributii din veniturile realizate din: * vanzarea deseurilor feroase si neferoase de catre detinatorii acestora, persoane fizice sau juridice * suma care se plateste anual pentru gestionarea fondurilor de vanatoare * valoarea de vanzare a produselor obtinute din prelucrarea lemnului * valoarea substantelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, prevazute in Anexa nr. 2 la HG 490/2002, care sunt comercializate de catre producatori si importatori, cu exceptia celor folosite la producerea medicamentelor * valoarea de vanzare a masei lemnoase pe picior; in cazul exploatarii masei lemnoase pe picior de catre administratorul, respectiv proprietarul padurii, prin activitate proprie sau prin intermediul unui prestator de servicii, contributia se stabileste prin aplicarea unui procent de 3 la suta la valoarea de vanzare a sortimentelor de lemn.
Actul normativ amintit prevede, pe langa contributiile respective, si diverse taxe care se constituie venituri la Fondul de mediu. Iata-le: taxa pentru emisiile de poluanti in atmosfera, in urmatoarele cuantumuri: 0,02 lei noi/kg pentru emisiile de pulberi; 0,04 lei noi/kg pentru emisiile de oxizi de azot si de sulf; 12 lei noi/kg pentru emisiile de plumb; 16 lei noi/kg pentru emisiile de cadmiu; 20 lei noi/kg pentru emisiile de poluanti organici persistenti si, respectiv, pentru emisiile de mercur. In plus, statul mai prevede taxe de la utilizatorii de noi terenuri pentru depozitarea deseurilor valorificabile, astfel: 0,2 lei noi/mp/an pentru depozitarea deseurilor valorificabile provenite de la producerea alcoolului; 1,2 lei noi/mp/an pentru depozitarea deseurilor valorificabile provenite din prelucrarea primara a lemnului; 4 lei noi/mp/an pentru depozitarea deseurilor valorificabile provenite de la extractia si prelucrarea titeiului, precum si pentru depozitarea slamurilor carbonifere, zgurii de furnal, cenusei de termocentrala, cenusei de pirita, fosfogipsului, a zgurilor provenite din metalurgie * taxa de 1 RON/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piata de catre producatorii si importatorii de bunuri ambalate si ambalaje de desfacere * taxa de 1 RON/kg anvelopa, incasata de la producatorii si importatorii care introduc pe piata anvelope noi si/sau uzate destinate reutilizarii.
Incalcarea prevederilor acestui act normativ atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz. Nedepunerea la termen a declaratiilor lunare privind obligatiile la Fondul de mediu constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 la 2.500 RON. Din Fondul de mediu se acorda sprijin financiar pentru proiecte de protectie a mediului, propuse de operatorii economici, organizatiile neguvernamentale, autoritatile locale si unitatile de invatamant. De asemenea, se finanteaza lucrari destinate prevenirii, inlaturarii si diminuarii efectelor produse de fenomene meteorologice periculoase.
C. DUMITRU