Una dintre cele mai spectaculoase comemorări a eroilor din primul război mondial a avut loc în weekend, la Crucea Caraiman din munții Bucegi, la o altitudine de aproape 2300 de metri, în apropiere de vechea graniţă dintre România şi Imperiul Austro-Ungar. 40 de militari echipați cu uniforme și arme din primul război mondial au dat un adevărat spectacol turiștilor și localnicilor din Bușteni.
Membrii Asociației “Tradiția Militară” împreună cu cluburile înfrățite din străinătate au efectuat un marș comemorativ de la Sinaia – Piatra Arsă – Drumul Grănicerilor apoi s-au oprit la Monumentul „Ultima Grenadă” din Bușteni, unde a avut loc o ceremonie comemorativă, urmată de o paradă și o demonstrație de reconstituire istorico-militară, în parcul din centrul orașului. În cadrul celor două ceremonii, colecționarii de arme, români și străini, au tras câte o salvă de onoare cu cartușe de manevră.
Turiștii și localnicii au fost surprinși plăcut mai ales de costumele “militarilor” români, germani, bulgari, unguri, dar și a celor de la Organizația Națională Cercetașii României.
Festivitățile organizate în fiecare an la sfârșitul lunii august tind deja să devină o tradiție dar și o atracție turistică pentru Valea Prahovei. Evenimentul aflat la cea de-a V-a ediție este legat de data de 27 august, când, în 1916, România a intrat în Primul Război Mondial și este dedicat memoriei tuturor soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă.