După câteva zile în care preparatorul fizic Roland Anzur a avut grijă să-i transforme pe elevii lui Arnautovic în veritabili atleți, campionii de la CSU Asesoft au primit liber pentru recreere din partea staff-ului tehnic. Excursia la Drvengrad a fost una pe placul ploieștenilor, care, pe lângă călătoria într-un tren cu aburi, au avut ocazia să-l cunoască personal pe Emir Kusturica, celebrul cineast sârb începând filmările la noul său lungmetraj, „Na mlijecnom putu”.

Cantonamentul de la Zlatibor îmbină, ca în fiecare vară, utilul cu plăcutul pentru baschetbaliștii Asesoftului. După ședințele istovitoare de alergare prin pădurile de la marginea orașului, Burlacu și colegii săi au profitat la maxim de ziua liberă acordată de antrenori. Arnautovic și-a dus jucătorii la Drvengrad, un sat aflat în apropierea graniței cu Bosnia, a cărui liniștită existență a fost „zguduită” în ultimii ani de Emir Kusturica. „Regizorul din Balcani” s-a implicat activ în reamenajarea acestui sat pentru filmările peliculei „Life Is a Miracle” (2004), nominalizată, în acelaşi an, la „Festivalul de la Cannes”. Drvengrad, cunoscut şi sub numele de Kustendorf, prin alăturarea cuvântului german „dorf” (sat) şi a poreclei regizorului sârb, „Kusta”, găzduieşte în fiecare an „Festivalul Kustendorf de Muzică şi Film”, în 2010 acesta fiind vizitat de celebrul actor american Johnny Depp, la invitaţia lui Emir Kusturica.

Cititi mai multe pe www.csuasesoft.ro .