Dragi cititori,
acest spaţiu de pagină vă aparţine. Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.

Se poate face succesiunea în faţa unui notar public dacă unul dintre moştenitori nu se prezintă ?

,,Suntem patru moştenitori şi am dori să facem succesiunea prin intermediul unui birou notarial ca să nu ne mai complicăm altfel. Şi deşi iniţial ne-am înţeles asupra tuturor aspectelor, unul dintre cei patru moştenitori a invocat tot felul de motive şi nu s-a prezentat pînă acum la niciuna dintre invitaţiile notarului pentru rezolvarea succesiunii. Ce se poate face în această situaţie ? Se mai poate finaliza succesiunea în acest condiţii ?’’,
Alexandru Marinescu, Ploieşti
* * *
Domnule Marinescu, trebuie să ştiţi că, în principiu, în astfel de cazuri în care părţile nu se înţeleg asupra bunurilor respective sau asupra altor aspecte şi refuză să se prezinte la notar atunci dezbaterea succesiunii se poate realiza numai apelând la o acţiune în instanţă. Totuşi, în condiţiile în care unul dintre moştenitori, fiind citat de către notar, semnează de primirea citaţiei, dar nu se prezintă la termenul stabilit de notar, certificatul ar putea fi emis dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii legale. Dacă, însă, acesta nu semnează, ori se prezintă, personal sau prin mandatar, dar va contesta calitatea de moştenitor a celorlalţi, precum şi acceptarea în termen a succesiunii, de către aceştia, atunci procedura la notar se suspendă, urmând să vă adresaţi în instanţă. Oricum, cel mai bine este să discutaţi toate aceste aspecte atât cu moştenitorul care nu s-a prezentat la notar în ideea că, poate, în final, ajungeţi la o înţelegere, precum şi cu notarul care se poate pronunţa în acest caz, ţinând cont de toate aspectele cerute de legislaţia în domeniu.