Am asistat cu totii la un moment de flagranta sfidare cel putin a bunelor intentii cu care se lauda actuala putere si anume depolitizarea institutiilor statului. Marti seara, subprefectul in functie – sustinator al examenului de stabilire pe post – a fost inlocuit cu o persoana apartinand partidului nr. 1din actuala Coalitie de guvernamant. Nu contestam calitatile celui care i-a luat locul fostului reprezentant al Partidului Conservator, dar maniera in care s-a procedat pentru ca, in sfarsit, Partidul National Liberal sa aiba un reprezentant in conducerea Prefecturii Prahova, nu credem ca a fost corecta; chiar daca, asa cum s-a spus, fostul subprefect si-ar fi dat, anterior, demisia!?
Dar pentru a lamuri, mai bine lucrurile, l-am abordat pe liderul Filialei judetene a PC – Florin Anghel, cu care am avut urmatoarea discutie:
– Domnule presedinte, cum interpretati schimbarea subprefectului de Prahova ?
– Eu cred ca s-a implinit o dorinta veche a PNL; tot timpul au spus ca nu au nici un om in conducerea judetului si iata ca acum au rezolvat problema.
– Dar, de la 1 ianuarie, institutia Prefecturii s-a depolitizat, conform legii…
– Intr-adevar, puteau recurge la acest gest cu doua-trei luni in urma cand functia era politica. Dar au facut-o acum – spre surprinderea generala – cand, asa cum spuneti, institutia prefecturii a devenit apolitica.
– Credeti ca aceasta schimbare va influenta, intr-un fel, activitatea Prefecturii ?
– Trebuie vazut, mai intai, cum se va comporta noul subprefect.
– Ce efecte va suporta Filiala PC pe care o conduceti?
– Normal ca respectivul demers institutional ne afecteaza, dar decizia a fost politica si luata la cel mai inalt nivel al Coalitiei. Si cred ca decizia a fost adoptata prin consens. Mai multe aspecte nu cunosc.
– Va reactiona, in vreun fel, partidul dumneavoastra?
– Aspectele ce tin de guvernare vor fi analizate de Partidul Conservator la congresul din luna februarie. Atunci va fi o discutie ampla asupra tuturor aspectelor cu care ne-am confruntat de cand am acceptat sa participam la guvernare. Dar nu cred ca situatia aceasta concreta din Prahova va fi o tema de dezbatere.
Leon CHIRILA