La sfârşitul săptămânii trecute, au fost date în folosinţă pasarelele pietonale care au fost montate peste DN1, respectiv una în Comarnic, două în Buşteni şi una în Azuga. Subprefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, ne-a declarat ieri că toate cele patru pasarele, pe care pietonii au început deja să le folosească, au tot ceea ce era prevăzut pentru astfel de investiţii, respectiv scări de acces şi mână curentă, la baza lor s-a turnat beton sau s-au montat pavele, totodată fiind amplasate şi garduri al căror scop este de a dirija pietonii către aceste obiective. Nu în ultimul rând, pentru a fi ferite de intemperii, pasarelele vor fi prevăzute şi cu panouri de protecţie stil acoperiş. Instalarea pasarelelor pietonale a permis desfiinţarea a patru treceri de pietoni din zona centrală din Buşteni, a două treceri de pietoni din Azuga şi a uneia din Comarnic. Având în vedere că pasarelele nu pot fi folosite de persoanele în vârstă, de cele cu dizabilităţi, dar şi de către părinţii care se deplasează cu copiii în cărucior, conform deciziilor luate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) n-au fost desfiinţate toate “zebrele”. Trecerile de pietoni rămase – câte două în fiecare staţiune – sunt amenajate în zona centrală a oraşului Buşteni, respectiv la intrările în localităţile Azuga şi Comarnic. În paralel cu montarea acestor obiective, care sunt asemănătoare celor de pe DN1, dintre Bucureşti şi Ploieşti, o altă măsură pentru fluidizarea traficului în Buşteni a fost aceea de montare a separatoarelor de sens, în centrul staţiunii, care nu vor mai permite virarea la stânga, pentru această manevră fiind amenajate două puncte de întoarcere la intrările în localitate, făcându-se menţiunea că poliţiştii rutieri vor acţiona astfel încât atât şoferii, cât şi pietonii să se conformeze noii modalităţi de desfăşurare a traficului. Acţiunea de instalare a pasarelelor pe Valea Prahovei, care a vizat fluidizarea traficului pe cel cel mai circulat drum naţional – DN1, în zonele în care se produc, cel mai frecvent, aglomerări în trafic, s-a făcut din dispoziţia premierului Victor Ponta şi a urmărit, în primul rând, siguranţa cetăţeanului. Din grupul de lucru care s-a ocupat de proiect, coordonat de vicepremierul Gabriel Oprea, au făcut parte ministrul Administraţiei şi Internelor, Radu Stroe, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, subprefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, primarii celor trei localităţi şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. În opinia IGPR, amplasarea pasarelelor era mai mult decât necesară, având în vedere faptul că, din anul 1999 şi până în prezent, în localităţile Comarnic, Buşteni şi Azuga au avut loc 323 de accidente în urma cărora au rezultat 465 de victime, dintre care 51 de persoane au decedat, de asemenea, în perioada amintită, în cele trei localităţi producându-se 3.483 de tamponări. Conform normativelor tehnice, capacitatea de circulaţie a unui drum naţional, clasa I, categorie în care este încadrat şi DN1, este de 800 de autovehicule pe sens de circulaţie pe oră. Aceste valori scad proporţional cu numărul conflictelor de trafic generate de trecerile pentru pietoni, relaţii de stânga, obiective cu acces la drum sau traversarea localităţilor. Depăşirea capacităţii de circulaţie a unui drum generează scăderea vitezei de circulaţie a autovehiculelor şi implicit formarea coloanelor şi a ambuteiajelor. Conform măsurătorilor efectuate de Sistemul de supraveghere a traficului rutier pe DN1, pe sectorul Comarnic – Buşteni – Azuga, de miercuri 14 august a.c. şi până la sfârşitul săptămânii trecute au circulat, pe sensul Bucureşti – Braşov, 18.975 de autovehicule. Cele mai mari valori înregistrate la staţia de măsurare Sinaia au fost la data de 15 august, respectiv peste 1.300 de autovehicule pe oră pe ambele sensuri de circulaţie, valori ce s-au menţinut până în jurul orei 22,00.
Aşa cum v-am mai informat, amplasarea celor patru pasarele, a căror montare, în regim de urgenţă, a fost luată pe data de 1 august a.c., reprezintă o primă măsură care face din complexul de lucrări preliminare în vederea construirii tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.
N.DUMITRESCU















