Caravana ”Aducem Basarabia acasă”, iniţiată şi sprijinită de Platforma civică ”Acţiunea 2012”, a ajuns, duminică, în judeţul Prahova. Mica delegaţie de tineri basarabeni a poposit mai întâi la Vălenii de Munte, în ziua inaugurării Cursurilor Universităţii de Vară ”Nicolae Iorga”. În acest cadru, tinerii i-au înmânat preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, ing. Mircea Cosma – personalitate cunoscută şi recunoscută pentru acţiunile sale de apropiere între românii de pe ambele maluri ale Prutului – un tricou inscripţionat sugestiv: ”Basarabia e România”.
În după-amiaza aceleiaşi zile, caravana a ajuns la Ploieşti, unde s-a întâlnit cu cei câţiva tineri voluntari locali angrenaţi în campania de strângere de semnături necesare susţinerii unei legi care să facă din Republica Moldova o prioritate a statului român de readucere acasă a celor peste trei milioane de români basarabeni. Mircea Cosma le-a ţinut tinerilor o scurtă lecţie de istorie, oferind acestora şi câteva idei şi modalităţi de lucru pentru reuşita acţiunii de strângere de semnături. Domnia sa le-a urat un călduros ”Bun venit!” în oraşul lui Nichita Stănescu, cel care, venit pentru prima oară la Chişinău, în anul 1976, a rostit celebra sintagmă ”am venit de acasă, acasă!”.
Ioan POPESCU