Temperaturile crescute din zonele de campie dar si minivacanta prilejuita de sarbatoarea Sfintei Maria au adus foarte multi turisti pe traseele montane din zona masivului Bucegi. Una dintre destinatiile cele mai cautate de turistii ajunsi pe Valea Prahovei a fost Cascada Urlatoare, acolo unde se ajunge foarte usor iar temperaturile au fost ceva mai suportabile.

Poteca ce porneste din apropierea telecabinei din statiunea Busteni a fost extrem de aglomerata in aceste zile, turistii profitand din plin de vremea excelenta. La pas sau pe biciclete, turistii de toate varstele ajunsi in zona spun ca au uitat de canicula din marile orase.

Salvamontistii care se asteptau la un numar foarte mare de turisti pentru aceasta perioada sunt in alerta si patruleaza pe cele mai populate poteci din Bucegi oferind sfaturi turistilor.
Cascada Urlatoare este situata in apropierea statiunii Busteni, traseul fiind accesibil oricarui turist, indiferent de pregatire si echipament si care poate fi parcurs in circa o ora. Cascada, situata la altitudinea de aproximativ 1100 de metri, este formata de Paraul Urlatoarea si in afara principalei caderi de apa, care masoara peste 15 metri, mai are si alte căderi de apă mai mici, desfășurate pe câteva zeci de metri mai sus. Considerata una dintre principalele atractii turistice de la baza muntilor Bucegi, datorita accesibilitatii dar si a peisajului spectaculos, cascada atrage anual mii de turisti, majoritatea sosind aici in sezonul estival.