Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc joi, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, marcând, potrivit tradiţiei creştine, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer.

Sfânta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la cele veşnice, iar ea s-a bucurat şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor şi copacii s-au aplecat în faţa ei.

Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. În conformitate cu Sfânta Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească, „adormind”, aşa cum indică şi numele sărbătorii.

Apostolii, care erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la neamuri, au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment, fiind cu toţii prezenţi, cu excepţia Sfântului Toma. El a ajuns cu câteva zile mai târziu, după ce a fost înmormântată; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe ceilalţi să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci, Apostolii au descoperit că trupul Ei nu mai era în mormânt. De aceea, Biserica Romano-Catolică preferă să se refere la acest eveniment ca Înălţarea. Ţinând seama de dispariţia trupului Maicii Domnului din mormânt, se consideră că Ea a fost înălţată cu trupul la Cer.

Cititi mai multe pe www.rtv.net .