Ionut Georgescu, presedinte executiv CSU Asesoft: „Ne aflăm în fața unui sezon la care am visat de câțiva ani, un sezon în care putem cuceri tripla coroană în baschetul românesc și în care ne vom bate cu echipe foarte puternice în EuroCup. Am avut o campanie excelentă de achiziții, am semnat cu jucători de talie europeană și așteptăm încrezători tragerea la sorți a grupelor EuroCup. Vom juca împotriva unor echipe de renume, iar acest lucru ne bucură enorm. În scurt timp vom reveni la Ploiești, în Sala Olimpia, unde suporterii ne așteatpă cu drag după doi ani în care am făcut naveta la Brazi”.
Vladimir Arnautovic, antrenor CSU Asesoft: „Avem o echipă puternică, am transferat jucători valoroși care vor ridica nivelul lotului. Din acest punct de vedere sunt extrem de mulțumit și, din câte am înțeles, conducerea pregătește și alte surprize. Vom vedea, este posibil să mai apară un jucător străin în stagiul din Serbia, iar dacă acesta va corespunde cerințelor noastre, îl vom transfera. Până la începerea sezonului, vom disputa 10 sau 11 meciuri amicale, astfel încât echipa are timp suficient pentru a se roda. Îi aștept și pe Mohammed și Flowers în aceste zile, asta în vreme ce Guțoaia și Adamovic vor ajunge un pic mai târziu sub comanda mea, fiind implicați în acțiunile echipelor naționale”.
Catalin Burlacu, capitan CSU Asesoft: „Ne-am întors din vacanță și, încetul cu încetul, ne vom intra în ritm și vom pregăti noul sezon. Avem o lună în care vom disputa 10 meciuri amicale, astfel încât jucătorii sosiți în această vară să se poată integra cât mai bine în sistem. Ne așteatpă un sezon încărcat, dar suntem obișnuiți cu acest lucru, aici, la Ploiești. Vom reprezenta România la nivelul EuroCup și trebuie să o facem cât mai bine”.

Sursa www.csuasesoft.ro