Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea COSMA, a participat astazi, 7 august 2013, în comuna Valea Călugărească la semnarea contractului pentru proiectul ,, Construire staţie de producere a energiei electrice bazată pe energie solară cu panouri fotovoltaice”. Proiectul este finanţat în cadrul Programului operaţional sectorial ,,Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE) 2007-2013, axa prioritară IV – ,,Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice”. Acesta are o valoare totală de 106.836.000 lei iar perioada de implementare prevăzută în contract este de 24 de luni.Obiectivul de investiţie prevede construcţia unei centrale cu panouri fotovoltaice ce va avea o putere de 5,38 MW. Staţia de producere a energiei electrice alături de panourile solare şi instalaţiile aferente va fi amplasată pe locul fostului batal de fosfogips, care a aparţinut combinatului chimic de la Valea Călugărească, reuşindu-se astfel valorificarea optimă a acestui spaţiu şi producerea de energie regenerabilă(energie verde).
Preşedintele Mircea Cosma a subliniat importanţa proiectului pentru dezvoltarea durabilă a întregii zone. La eveniment au mai participat: reprezentantul investitorului străin, Alfredo Tisocco, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Maricel Popa precum şi primarul localităţii Valea Călugărească, Vasilică Neacşu.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! S-a semnat contractul pentru construirea statiei de producere a energiei electrice ...