Ciocolata neagră protejează creierul de atacurile cerebrale. Un anumit compus din ciocolata neagră pare să limiteze distrugerea creierului în urma atacurilor cerebrale, prin amplificarea semnalelor care protejează celulele nervoase, susţin cercetătorii americani. La nouăzeci de minute după ce li s-a administrat şoarecilor de laborator o doză modestă de epicatechină, un compus care se găseşte în ciocolata neagră, li s-a indus un atac cerebral. Aşa s-a descoperit că animalele care au ingerat epicatechină au avut mai puţine dereglări cerebrale decât cei cărora nu li se administrase acest antioxidant, notează “Futurity”. Multe tratamente pentru oameni în cazul unui atac cerebral trebuie administrate în cel mult trei ore de la atac, pentru a fi eficiente, dar epicatechina pare să limiteze distrugerea neuronală la şoareci şi la 3,5 ore după un atac cerebral.

* Zahărul nu are efecte negative doar asupra siluetei, ci şi asupra sănătăţii, de aceea mulţi cercetători îl numesc ,,moartea albă”. Diabetul este una dintre afecţiuni. Pancreasul secretă insulina, un hormon esenţial ce are rolul de a metaboliza zaharurile din organism. După fiecare masă, corpul reacţionează la hrana consumată, secretând insulina mai ales ca reacţie la consumul de carbohidraţi, pentru a menţine nivelul zahărului din sânge, scrie DoctorulZilei.

* Canapeaua şi scaunul de birou sunt cei mai mari duşmani ai omului modern. Statul pe scaun mai mult de şase ore pe zi creşte riscul de deces cu 40%. Marea parte a vieţii noastre ar trebui petrecută în picioare. În trecutul îndepărtat, fie vânam pentru a ne hrăni, fie aveam grijă de recolte, dar stăteam în picioare. Odată cu avansul tehnologic, televizoarele, computerele şi munca la birou ne-au făcut să stăm jos mai mult decât oricând în istoria noastră: 9,3 ore pe zi, chiar mai mult timp decât ne petrecem dormind (7,7 ore).

* Este normal să transpirăm noaptea, atunci când dormim, dacă suntem îmbrăcaţi prea gros sau dacă în cameră este prea cald. În alte condiţii însă, transpiraţiile nocturne pot fi semn de boală. Transpiraţia excesivă, numită şi hiperhidroză, apare din cauza unei secreţii abundente şi anormale a glandelor sudoripare. Administrarea unor medicamente poate da hiperhidroză la unele persoane. Printre acestea se numără pastilele vasodilatatoare, cele care scad glicemia şi antidepresivele. De asemenea, hiperhidroza este frecventă la femeile aflate la menopauză, din cauza bufeurilor. Şi persoanele care consumă seara o cantitate mare de alcool pot avea transpiraţii pe timpul nopţii.