CS Păuleşti – ACSM Câmpina 3-2 (2-0)

Stadion: “CS”, Păuleşti. Spectatori: circa 200. Au marcat: S. Popa (20), C. Neacşu (40), Isacov (65)/Rodney Sno (52), Adao (75).
CS: Banu – I. Ioniţă, Pripu, Zapodeanu, Pătraşcu – Conac, S. Popa, Cr. Arnăutu, Neacşu, B. Stoica – M. Mihai. Au mai jucat: B. Rădulescu, Cojocaru – Tănase, Chejnoiu, B. Stroe, Isacov, Ghidia. Antrenor: Iulius Mărgărit.
ACSM: Panaite – M. Tudor, Şandru, V. Sandu, Nincă – R. Constantinescu, I. Filip – D. Nae, Burloiu, C. Vlad – Ad. Ilie. Au mai evoluat: Bica – R. Catană, Băcioiu, Ilioiu, Jercălău, Ahamada, Fred Salem, Rodney Sno, Justin Lopes, Luisamo Adao. Antrenor: Valentin Sinescu.
Arbitri: Viorel Căunei (Plopeni) – Adrian Stoenoiu (Boldeşti) şi Ionuţ Gheorghe (Păuleşti).

Nou promovata în Liga a III-a ACSM Câmpina a pierdut jocul amical disputat ieri la Păuleşti, în compania grupării din localitate, de prim eşalon judeţean. Trebuie spus şi faptul că trupa prahoveană a acces în cel de-al treilea campionat al ţării fără să cunoască gustul înfrângerii: 34 de meciuri disputate, 31 de victorii şi trei rezultate de egalitate (unul înregistrat chiar la Păuleşti). Echipa de rang inferior, pregătită de Iulius Mărgărit, s-a impus cu scorul de 3-2, după ce la pauză tabela de marcaj indica 2-0, moment în care finanţatorul câmpinenilor – l-am numit aici pe Adrian Nistoroiu – a plecat nemulţumit de la stadion. Pentru localnici au marcat Popa (20), Neacşu (40), Isacov (65), în timp ce jucătorii lui Sinescu au răspuns prin olandezii Rodney Sno (52) şi Adao (75), ambii având şanse să rămână, în continuare, la Câmpina. Mai mult, în poarta formaţiei de Liga a III-a a debutat şi portarul Adrian Bica, fostul goalkeeper al Conpetului înţelegându-se zilele trecute cu gruparea condusă de Dan Tănase.
După acest test nereuşit, echipierii grupări din Câmpina au liber astăzi, urmând ca de mâine să se întoarcă la antrenamente, şedinţe de pregătire care vor avea loc la Ploieşti, mai exact pe terenul de fotbal de la Sala Sporturilor.
Cristi DAMIAN, Marcel MARIN