Premierul Victor Ponta a afirmat, ieri, că este adeptul ideii de a nu mai face reforme în Educaţie “în fiecare an”, pentru că s-au făcut atâtea încât aproape s-a “distrus sistemul”, dorind “predictibilitate”, pentru a şti cum va termina şcoala copilul său, care începe, anul viitor, clasa I.
Victor Ponta a participat, la Academia Forţelor Terestre din Sibiu – la ceremonialul avansării în grad a absolvenţilor unităţii de învăţământ, fiind întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul manifestării, cum explică procentele mari de promovare a examenelor în învăţământul militar. “E normal să aibă (promovabilitate de sută la sută – n.r.). E foarte mare concurenţa, este un regim mult mai disciplinat. Cred că nu doar în România, învăţământul militar este un învăţământ de elită, dar nu cred că putem aplica toate regulile şi în restul unităţilor de învăţământ, dar mai multă disciplină, în mod sigur”, a declarat Ponta.
“Sunt, în primul rând, adeptul ideii de a nu mai face reforme în fiecare an. Cred că cel mai rău lucru este că, în fiecare an, se mai face o reformă. De 20 de ani, în fiecare an facem o reformă, de nu mai înţelege nimeni nimic şi nu mai are încredere. În al doilea rând, sigur că se pot face ajustări, să găsim soluţii mai bune, însă vreau să gândim mult înainte, să analizăm toate consecinţele pozitive şi negative şi, când luăm decizii, să le luăm pe termen lung”, a precizat premierul. El a adăugat: “Hai să-l aşezăm pe baze solide şi să aibă predictibilitate, să ştiu şi eu. O să-mi meargă copilul anul viitor în clasa I. Vreau să ştiu şi eu cum termină clasa a XII-a, nu în fiecare an vine alt guvern, alt ministru şi iar se schimbă ceva”, a declarat premierul.
Ponta a menţionat că nu respinge ideea introducerii examenului de admitere la liceu, dar respinge “ideea de a vorbi iar de reforme uriaşe şi radicale”.














