Una dintre viitoarele opt direcţii financiare regionale va avea sediul la Ploieşti, conform unei recente decizii a Guvernului. Celelalte instituţii similare vor fi înfiinţate la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Craiova şi Galaţi. Până la 1 august, este prevăzut ca noile instituţii să capete şi personalitate juridică. Direcţia financiară regională Ploieşti va avea aceeaşi rază de competenţă teritorială ca şi Regiunea Sud-Muntenia, respectiv judeţele Prahova, Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Giurgiu şi Teleorman.
În stabilirea sediilor noilor direcţii, Executivul a luat în considerare mai multe criterii de bază: nivelul veniturilor bugetare încasate, ponderea economică semnificativă a municipiilor reşedinţă de judeţ, numărul contribuabililor şi amplasarea geografică. La toate aceste capitole, dintre cele opt judeţe ale Regiunii Sud-Muntenia, Prahova stă cel mai bine. De exemplu, în primul semestru din acest an, încasările de taxe şi impozite la bugetul statului au însumat 1.292.417.105 lei, în plus cu 67.140.734 de lei faţă de perioada similară a anului precedent. În ceea ce priveşte numărul contribuabililor, în administrarea Fiscului Prahova existau, la sfârşitul lunii trecute, 219.522 de persoane fizice şi juridice, la care se adaugă 157.385 de alte categorii de plătitori de impozite şi taxe. Cât despre criteriul geografic, decizia Guvernului nu face altceva decât să asigure un echilibru, judeţul Prahova situându‑se chiar în centrul Regiunii Sud-Muntenia.
Din punct de vedere organizatoric, într-un comunicat al Guvernului se menţionează faptul că „structura de administrare fiscală existentă la nivel judeţean nu se modifică substanţial, întrucât administraţia finanţelor publice din municipiul reşedinţă de judeţ va prelua o mare parte din atribuţiile vechii direcţii generale a finanţelor publice judeţene. Mai mult, deplasarea competenţelor către nivelul regional nu este însoţită de delocalizarea în totalitate a personalului”. Doar structurile suport vor fi preluate la noile direcţii financiare regionale: auditul, compartimentul financiar-contabil, resursele umane, controlul intern, ajutoarele de stat, soluţionarea contestaţiilor ş.a. Întregul proces de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi derulat în limita numărului de posturi ocupate în prezent.
Tot cu prilejul recentei şedinţe de Guvern, au fost stabilite şi localităţile în care vor fi deschise sediile noii Direcţii Regionale Antifraudă şi anume: Bucureşti, Constanţa, Suceava, Oradea, Sibiu, Deva, Alexandria şi Târgu-Jiu. Stabilite în localităţi din zone care prezintă riscuri ridicate de evaziune fiscală sau în zone limitrofe frontierelor, aceste direcţii vor beneficia, prin realocarea posturilor, de resurse umane suficiente, selectate pe criterii de profesionalism şi integritate, în aşa fel încât să înregistreze rezultate bune în prevenirea şi combaterea evaziunii şi a fraudei fiscale şi vamale, în vederea suplimentării veniturilor colectate la bugetul statului.
Dumitru CONSTANTIN