* Dieta cu mere este inventată de nutriţionista Tammi Flynn. Nu este drastică, urmată în mod corect vă va ajuta să pierdeţi până la 9 kg în trei luni. Fundamentul acestei diete este consumul de mere înainte şi după fiecare masă. Mâncaţi unul-două fructe înainte de fiecare masă şi încă unul-două după. Acesta este singurul “sacrificiu” pe care trebuie să-l faceţi. Bineînţeles, nu faceţi excese consumând orice şi oricând! Renunţaţi la prăjituri, biscuiţi, chipsuri, băuturi carbogazoase, paste făinoase sau dulceţuri. De asemenea, optaţi pentru proteinele slabe, ce inhibă pofta şi ajută la topirea grăsimii, notează DoctorulZilei.
* Deşi expunerea moderată la soare poate fi o bună soluţie pentru ameliorarea acneei, în exces soarele poate avea efecte nocive asupra problemelor tenului. Mai ales dacă aveţi ca destinaţie de vacanţă un loc însorit…nu uitaţi că tenul acneic are nevoie de o protecţie specială împotriva soarelui. Persoanele care suferă de probleme ale tenului au auzit, cu siguranţă, că soarele aduce beneficii în cazul acneei, prin faptul că ajută la tratarea mai rapidă a coşurilor. În plus, razele solare ajută la îmbunătăţirea vizibilă a aspectului pielii. Cu toate acestea, în urma mai multor studii, specialiştii dermatologi au observat că expunerea la soare în exces poate provoca mai mult rău decât bine în cazul persoanelor care suferă de acnee.
* Carnea la grătar nu este atât de sănătoasă precum s-ar putea crede la prima vedere, iar asta pentru că aceasta trebuie preparată cum trebuie, conform unor anumite sfaturi. Când carnea este gătită la temperatură înaltă, emană substanţe denumite amine heterociclice şi hidrocarburi policiclice aromatice, conform Fox News, iar acestea pot duce la apariţia cancerului, dar şi a altor boli. În aceste condiţii este de preferat să nu lăsăm carnea pe grătar prea mult timp, dar dacă preferaţi carnea gătită astfel, trebuie să reţineţi că marinatul cărnii face ca substanţele periculoase emanate de carnea gătită la grătar să scadă chiar şi cu 70%, iar puţina bere adăugată peste ea va reduce şi mai mult acest risc.
* Ştevia rebaudiană este un înlocuitor natural al zahărului, cu o putere de îndulcire de 300 de ori mai mare. Calităţile-minune ale şteviei rebaudiene au fost descoperite în urmă cu sute de ani de indigenii din Brazilia şi Paraguay. Aceştia au folosit frunzele mici ale acestei plante pe post de îndulcitor, deoarece conţine o substanţă de 300 de ori mai dulce decât zahărul. De altfel, de aici vine şi denumirea populară de ştevie dulce, notează DoctorulZilei.














