La numai o lună de la trecerea în nefiinţă a primarului din Măgureni, Gheorghe Iarca, un alt deces s-a înregistrat în administraţia locală prahoveană. Este vorba despre Ion Drăguşin, primarul comunei Păuleşti. Moartea primarului din Păuleşti a survenit la sfârşitul săptămânii trecute, după o lungă şi grea suferinţă şi la numai un an după ce acesta a fost reales în funcţie.
Membru al Partidului Social Democrat, Ion Drăguşin a candidat pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Păuleşti la alegerile locale de anul trecut, având în spate un mandat de primar în perioada 2008-2012, dar şi o bogată experienţă în administraţia locală, ca viceprimar, în perioada 2000-2008. În activitatea sa ca primar, acesta s-a remarcat prin proiectele pe care le-a iniţiat şi le-a pus în practică, dar mai ales prin capacitatea de a atrage foarte mulţi investitori, comuna Păuleşti devenind una dintre cele mai bogate din Prahova. Concret, prin lucrările de investiţii realizate în toate satele componente ale comunei, Păuleştiul a devenit un adevărat magnet atât pentru investitori, cât şi pentru cei interesaţi de petrecerea timpului liber, graţie apropierii acestei localităţi atât de Ploieşti, cât şi de Bucureşti.
Ca şi în cazul comunei Măgureni, ca urmare a decedării primarului, şi la Păuleşti se vor organiza alegeri anticipate, astfel încât, prin vot, locuitorii să desemneze o altă persoană care să conducă unitatea administrativ teritorială. Până ce electoratul va merge la urne, în conformitate cu prevederile legale, atribuţiile de primar vor fi preluate de către viceprimarul comunei – Sandu Tudor.
Conform Legii administraţiei publice locale, după înştiinţarea Ministerului Afacerilor Interne despre decesul celui care s-a aflat la conducerea Primăriei Păuleşti, va fi stabilită şi data alegerilor anticipate, de către Guvern, când locuitorii cu drept de vot îşi vor alege un nou primar.
Reamintim că, în cazul comunei Măgureni, la sfârşitul lunii trecute, prefectul judeţului Prahova, Marius Sersea, a emis ordinul de încetare a mandatului fostului primar al localităţii, Gheorghe Iarca, despre care a fost înştiinţat şi MAI. Astfel, în conformitate cu legislaţia în vigoare, Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor în această comună, în termen de 90 de zile de la emiterea ordinului de către prefect, aceiaşi paşi urmând să fie parcurşi şi în cazul comunei Păuleşti.
După decesul primarului Gheorghe Iarca, la Măgureni interimatul este asigurat de către viceprimarul comunei – Mihaela Vlăsceanu.
Primarul Ion Drăguşin a fost înmormântat ieri, pe ultimul drum fiind condus, alături de familie, de rude, prieteni şi cunoscuţi, dar şi de sute de localnici, profund marcaţi de suferinţa prin care edilul a trecut şi care a dus la decesul acestuia la doar un an de la reconfirmarea în fruntea administraţiei locale din Păuleşti. Nu în ultimul rând, au fost prezente şi oficialităţi, printre acestea numărându-se Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, subprefectul judeţului – Rodica Paraschiv, parlamentari social-democraţi şi liberali, numeroşi primari, consilieri locali şi judeţeni. Pentru a marca personalitatea şi activitatea celui care a condus în ultimii ani comuna, cortegiul funerar a oprit, preţ de câteva zeci de minute, şi în faţa Primăriei Păuleşti, unde au fost rostite discursuri în memoria celui care a fost edilul Ion Drăguşin. Au fost evidenţiate implicarea sa în administrarea comunei, dar mai ales proiectele realizate, care au dus la creşterea bunăstării locuitorilor din Păuleşti. În semn de respect şi de apreciere, cei care l-au condus ieri pe ultimul drum pe primarul din Păuleşti au venit cu flori şi coroane, una fiind depusă din partea conducerii PSD de la nivel central, formaţiune politică din care Ion Drăguşin a făcut parte.
N.DUMITRESCU